Clădeşte-ţi valorile pe simţirea profundă a celor sfinte înlăuntrul tău - în gândurile şi în conştiinţa ta -, nu pe lucruri pieritoare: posesiunile materiale.HCitat de Herbert Harris
Când ai dobândit controlul asupra gândurilor, nu mai poţi fi niciodată condus de alţii. Vei fi întotdeauna capabil să-ţi iei tot ceea ce ţi se cuvine de drept.HCitat de Herbert Harris
Prin intermediul imaginaţiei, energia neformată a mentalului universal devine univers format, reflectat de mentalul individual, altfel spus experienţă de viaţă.HCitat de Herbert Harris despre viață
Teama de sărăcie se manifestă uneori şi sub forma fricii de moarte. Te gândeşti că moartea ta va aduce sărăcie şi greutăţi familiei şi celor pe care îi iubeşti.HCitat de Herbert Harris
Fă tot ceea ce este necesar, atât de mult timp cât trebuie, pentru a deveni persoana potrivită să realizeze scopurile care rezultă din viziunea ta despre succes.HCitat de Herbert Harris
Dezvoltă imagini mentale prin care să-ţi reprezinţi scopurile şi ţelul tău în viaţă. Scrie apoi aceste scopuri pe hârtie, cât mai concis şi mai simplu cu putinţă.HCitat de Herbert Harris
Valorifică la maximum situaţia ta prezentă. Dezvoltă o atitudine pozitivă faţă de muncă în general şi mai ales faţă de munca particulară pe care o desfăşori acum.HCitat de Herbert Harris
Statuile sunt ridicate în cinstea celor care înfăptuiesc, a celor care răspund provocărilor vieţii şi ies din ele victorioşi, care au făcut lucruri măreţe în lume.HCitat de Herbert Harris
Poţi utiliza puterea imaginaţiei pentru a vedea ce se află dincolo de aparenţe, dincolo de situaţia prezentă şi anume cine eşti tu cu adevărat şi ce poţi să devii.HCitat de Herbert Harris despre utilizare, lege, succes, putere, adevăr
Nu-ţi irosi însuşirile valoroase şi talentele pentru ceea ce nu merită atenţia, altfel spus, pentru lucruri care nu converg către scopurile, viziunea şi ţelul tău.HCitat de Herbert Harris
Când se iveşte un obstacol, nu-l privi ca pe un impediment în calea progresului tău personal, ci consideră-l o provocare pentru a conştientiza de ce resurse dispui.HCitat de Herbert Harris
Ţelul trebuie să fie asemeni unei obsesii. Când mănânci, când dormi, când respiri - să-1 porţi necontenit în minte şi să acţionezi în fiecare moment în spiritul lui.HCitat de Herbert Harris
Scopurile în continuitate sunt acele scopuri care constituie extensii logice ale condiţiei tale prezente, urmărind dezvoltarea şi îmbunătăţirea rezonabilă a acesteia.HCitat de Herbert Harris
Dacă se studiază diversele texte sacre, se poate constata că la baza tuturor acestor scrieri se află câteva principii comune, care constituie esenţa religiilor lumii.HCitat de Herbert Harris
Aminteşte-ţi că motivul pentru care vorbeşti despre scopurile tale este acela de a dobândi sprijin, susţinere şi de a-ţi spori responsabilitatea faţă de ţelul propus.HCitat de Herbert Harris
Un punct de vedere critic constructiv îţi poate oferi şi alte perspective, îmbogăţindu-ţi cunoaşterea, ceea ce poate constitui o încurajare în realizarea ţelului tău.HCitat de Herbert Harris
Legea Universală a Dăruirii afirmă că, înainte de urmări materializarea unor dorinţe în planul fizic, trebuie să cauţi corespondentul acelor dorinţe în lumea ideilor.HCitat de Herbert Harris
Îngrijorarea este o formă de teamă continuă, datorată indeciziei şi nesiguranţei cu privire la rezultatul aşteptat într-o anumită situaţie, eveniment sau circumstanţă.HCitat de Herbert Harris
Motivaţia internă se manifestă sub formă de auto-motivaţie sau motivaţie spirituală. Dezvoltăm acest gen de motivaţie pe măsură ce devenim mai maturi şi mai înţelepţi.HCitat de Herbert Harris
Arăţi entuziasmul prin mers, prin felul cum dai mâna, cum îţi ţii capul sau buzele. Toate acestea trebuie să exprime o sete intensă de viaţă - acesta este entuziasmul.HCitat de Herbert Harris