Caută în citate: viata moartea, pagina 48
995 citate
Este absolut imposibil ca vreo schimbare notabilă să aibă loc în epoca în care trăim. Noi suntem cei morţi. Singura noastră viaţă normală se află în viitor. Vom lua şi noi parte la ea, deşi pe-atunci nu vor mai exista din noi decât câte-o mână de...
Citat de George Orwell despre viitor, schimbare, moarte, cugetare, imposibil, vinovăție, absolut, pământ, față, nimicPentru tânărul de douăzeci de ani, chiar şi apusurile par să aibă reflexele alburii şi delicate ale zorilor ce întârzie să apară, faclele care-i însoţesc pe morţi sunt focurile de bucurie ale noilor sărbători, tânguirile clopotelor bigote sunt...
Citat de Giovanni Papini despre foc, viciu, naștere, moarte, bucurie, vârstă, sfârșit, viață, oameniAproape totul cade pradă uitării. Şi acest mare război, şi morţii care nu se vor mai întoarce niciodată, toate ajung să aparţină unui trecut îndepărtat. Viaţa de zi cu zi pune stăpânire pe noi şi multe lucruri importante sunt împinse înafara...
Citat de Haruki Murakami despre evenimente, lucruri, vechi, cugetare, stele, pietre, război, moarte, uitare, trecutTotul era simplu pentru mine: dacă te târăşti, vei fi strivit; nu mănânci, vei muri, dar nu în mâinile mele (mâinile-mi erau pretutindeni de când o întâlnisem pe Alice H.; mă simţeam neajutorat de răspunzător de când mi se întâmplase să mă aflu în...
Citat de Ioan Petru Culianu despre femeie, profesori, nevoie, siguranță, greșeală, moarte, realitate, bucurie, simplitate, bărbatExistă poeme a căror viaţă este mai intensă decât a unei metropole, există poeme a căror moarte este mai odihnitoare decât a unui cimitir, există poeme a căror dragoste depăşeşte orice promisiune. Dacă scrii aceste poeme, eşti blestemat să nu poţi...
Citat de Ionuț Caragea despre poezie, promisiune, scris, șansă, cugetare, fericire, moarte, iubire, viațăFarmecul trist al vieţii: adevărul este foarte bine ascuns. Crede şi nu cerceta elimină şi farmecul şi tristeţea. Tocmai de aceea cred într-un Dumnezeu al căutării până la moarte, îmbătându-mă cu revelaţii în crâşmele raţionamentului comun.
Citat de Ionuț Caragea despre farmec, tristețe, revelaţie, cugetare, moarte, adevăr, viață, dumnezeu, bine
Cum nimic nu-i de făcut, să ne sărutăm păşind în amintire. Atât de mine-ai avut parte, până aici am fost tovarăşi. Sunt fericit, da, o spun din toată inimă la despărţire, Când atât de simplu şi de liniştit pot liber să fiu iarăşi. Să...
Citat de Michael Drayton despre jurământ, despărțire, fidelitate, inocență, amintire, moarte, pasiune, ochi, iubire, simplitateNumai viata mea va muri pentru mine-ntr-adevar, candva. Numai iarba stie gustul pamantului. Numai sangelui meu ii e dor, intr-adevar, de inima mea, cand o paraseste. Aerul e-nalt, tu esti inalta, tristetea mea e inalta. Vine o...
Citat de Nichita Stănescu despre vreme, mașini, ploaie, adevăr, tristețe, zi de naștere, aer, dor, moarte, femeie
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de 














