Caută în citate: celor, pagina 49
1417 citate
O squaw, adică imaginea vizibilă a celor şapte suflete ale Şoimului-Crepuscular, s-a ridicat şi s-a arătat (sau: s-a dezgolit) în acel foc rece şi toate celelalte squaws au urmat-o, iar înţelepţii beţi le-au urmat pe ele clătinându-se. Dar ce...
Citat de Ioan Petru Culianu despre beție, lume, suflet, înțelepciune, distrugere, sânge, naștere, foc, noapte, zi de naștereCeva într-adevăr remarcabil se petrecea cu Mekor H: nu auzea sunetul apei care se umflă. Desigur, era şi foarte tânără, dar eu însumi eram mult mai tânăr când am auzit pentru prima oară apa aceea neliniştitoare, inexorabilă, urcând din ce în ce...
Citat de Ioan Petru Culianu despre tinerețe, nefericire, posibilitate, determinare, esențial, apă, vreme, adevăr, zi de naștereJormanii îşi arătară o dată mai mult bunăvoinţa, votând pentru maculiştii reformaţi. Aceştia, sub conducerea lui Mitocan, ocupau 46 de locuri în parlament; extremeştii lui Solcan; Uniunea Democratică a lui Ciolan; restul de 10 locuri fiind...
Citat de Ioan Petru Culianu despre solidaritate, conducere, guvernare, păcat, tăcere, prietenie, alegeri, îngrijorareÎn rezidenţa Bromwall, unde am locuit în ultimele luni, în timpul nopţii (şi poate că şi în timpul zilei, numai că atunci nu se observă), e un zgomot supărător, uneori într-adevăr intens, cauzat de sistemul de ventilaţie sau de ceva de genul ăsta....
Citat de Ioan Petru Culianu despre cuplu, căsătorie, povești, timp, vinovăție, siguranță, adevăr, oameni, bineInes se rugă Fecioarei fără a-i preciza despre ce era vorba, căci Fecioara se presupunea că-i cunoaşte necazurile; dar, la drept vorbind, se rugase deja de atâtea ori încât nu mai nădăjduia într-un ajutor supranatural imediat. Într-adevăr,...
Citat de Ioan Petru Culianu despre rugăciune, ajutor, nume, pietre, frică, cuvânt, speranță, clipă, adevăr, moarteDe aceea, în definitiv, lovitura de stat a generalului Bulan din Jormania n-a avut aerul de a surprinde pe nimeni. Era neîndoielnic că o pregătise cu ajutorul generos al Bedeker-ului. Iar cel dintâi act al ei atroce, anume asasinarea a 27 de...
Citat de Ioan Petru Culianu despre generozitate, spirit, guvernare, mâncare, aer, ajutor, păcat, imposibil, stat, puritateÎn mod vădit, podişul stâncos nu aparţinea nimănui. Cel mai apropiat sat se găsea doar la douăzeci şi unu de kilometri spre sud-vest. Primăria comunală, aşezată la zece kilometri mai jos în vale, vânduse clădirea şi un hectar de teren cuiva pe...
Citat de Ioan Petru Culianu despre modestie, prosperitate, americani, sănătate, scris, determinare, reguli, nume, vârstă, copiiCei mai naivi dintre înţelepţi au aclamat această propunere (pur teoretică) cu mult entuziasm. Dar o squaw, adică imaginea strălucitoare de frumuseţe a celor şapte suflete ale şamanului Şoimul-Soarelui-Sângeros (sau: Şoimul Crepuscular; tratatul...
Citat de Ioan Petru Culianu despre răzbunare, suflet, înțelepciune, naivitate, posibilitate, entuziasm, ochi, eternitate, șansă, milă














