Caută în citate: divin, pagina 67
3651 citate
Ieri am simţit un mare folos de pe urma stării de spirit deprimante în care probleme religioase nu te mişcă, nu-ţi vine să iubeşti, ci să judeci şi să urăşti. E bine ca atunci când eşti în asemenea stări să faci un efort să le recunoşti, să te...
Citat de Lev Nicolai Tolstoi despre judecată, probleme, bunul simț, simț, spirit, iubire, oameni, dumnezeu, bineRecunoaşterea lui Dumnezeu ca iubire e bună şi binefăcătoare fiindcă, recunoscându-L ca iubire, comunicarea cu EL, pe care nu poţi să n-o doreşti, vai fi doar iubire de oameni. Avantajul acestei comunicări cu Dumnezeu faţă de orice alt fel de...
Citat de Lev Nicolai Tolstoi despre comunicare, iubire, dumnezeu, pace, bucurie, oameni, suflet, măsură, inimă, fațăOmul ştie că va muri şi chiar moare cu fiecare zi. S-ar părea că ajunge să ştii asta pentru a înţelege (ceea ce nimeni nu înţelege) că sensul vieţii nu poate să nu fie independenţa de efemerul existenţei. Sensul vieţii e îndeplinirea pe lumea asta...
Citat de Lev Nicolai Tolstoi despre sens, independenţă, voință, viață, morală, moarte, singurătate, lume, oameni, dumnezeuDacă vrea iubire, omul se va înfrâna firesc în fapte, vorbe, gânduri de la acele lucruri care pentru cel ce nu trăieşte după legea iubirii sunt scopul principal în viaţă. Se va abţine să agonisească şi să păstreze averi, să obţină onoruri şi...
Citat de Lev Nicolai Tolstoi despre iubire, glorie, lege, scop, fapte, bucurie, cugetare, oameni, lucruri, dumnezeuDacă ai înţeles că eşti Dumnezeu într-o manifestare separată, în trup, despre ce fel de moarte a lui Dumnezeu mai poate fi vorba? Însă, dacă ai înţeles asta, nu poţi să nu cauţi eliberarea de rătăcire şi unirea cu Totul. Eliberarea ta de rătăcire...
Citat de Lev Nicolai Tolstoi despre iubire, bucurie, unire, moarte, dumnezeu, trecut, bunul simț, simț, viață, fațăNu-i adevărat că ispita gloriei lumeşti îl părăseşte pe om în momentul morţii, adesea e invers, în clipele astea se intensifică, ca şi în toate faptele eroice deşarte. Aproape în toate motorul e vanitatea. Da, vanitatea, gândul la gloria lumească...
Citat de Lev Nicolai Tolstoi despre vanitate, obstacole, clipă, tentație, fapte, moarte, viață, adevăr, dumnezeuSe spune: încearcă numai să trăieşti doar tu în legea iubirii, în timp ce toţi oamenii din jur vor trăi ca toată lumea, te vor jefui, te vor chinui, îşi vor bate joc de tine. Aşa spun oamenii, dar nu-i adevărat. Nu poate să fie aşa. Iubirea şi...
Citat de Lev Nicolai Tolstoi despre iubire, minte, oameni, lege, jocuri, dumnezeu, adevăr, rău, timp, lumeÎn ce rătăcire se află oamenii când depun toate eforturile ca să facă în viaţa lor schimbări care nu le stau în putere, ca să rânduiască viaţa altora, iar de dragul acestei false rânduieli se lipsesc de acea rânduire a vieţii care e mereu în...
Citat de Lev Nicolai Tolstoi despre nedreptate, evenimente, putere, viață, oameni, siguranță, rău, dumnezeu, bineTrăim aici viaţa noastră separată şi viaţa unei alte fiinţe, mult mai cuprinzătoare, care include fiinţările noastre separate aşa cum corpul nostru include toate celulele separate care îl alcătuiesc. Şi de aceea activitatea noastră spre binele...
Citat de Lev Nicolai Tolstoi despre activitate, oameni, corp, posibilitate, bine, ființă, viață, moarte, dumnezeuTaina vieţii noastre, esenţa ei, se află în transferul conştiinţei de sine ca fiinţă separată spre conştiinţa de sine ca Întreg, fiinţă indivizibilă, unica, liberă, atotputernică, Dumnezeu. Viaţa ni se pare o eliberare treptată a conştiinţei...
Citat de Lev Nicolai Tolstoi despre ființă, dumnezeu, dreptate, univers, viață, esențial, bine, conștiință, timp














