Tot ceea ce vi se întâmplă, evenimentele, condiţionările şi chiar acţiunile pe care le întreprindeţi sunt reacţii ale subconştientului la gândurile cultivate cu perseverenţă în minte.JCitat de Joseph Murphy
Mentalitatea voastră greşită constituie cauza reală a stării materiale diferite în care vă aflaţi. Fiţi încrezători. Oricând subconştientul vă poate revela o idee care să valoreze milioane.JCitat de Joseph Murphy
Fără îndoială, tot subconştientul este cel care i-a permis sculptorului grec Phidias să materializeze în marmură şi în bronz frumuseţea, simetria şi armonia fiinţei umane sau zeieşti. La fel au fost pictate madonele de către Raphael şi au fost...JCitat de Joseph Murphy
Încetaţi să tot cereţi fără a da nimic în schimb, căci nici un lucru nu este gratuit. Pentru a primi trebuie să oferiţi. Chiar şi în cazul în care lucraţi cu subconştientul, trebuie să fiţi plini de dăruire şi să puneţi toată concentrarea mentală...JCitat de Joseph Murphy
După îndeplinirea anumitor ritualuri misterioase, cei ce credeau în Hecates (divinitate lunară) o vedeau pe zeiţă în somn, cu condiţia să se fi rugat înainte de a adormi. Conform instrucţiunilor ciudate pe care le primeau, ei amestecau şopârle,...JCitat de Joseph Murphy
Rugăciunea dumneavoastră trebuie mai întâi acceptată de către mentalul conştient sub forma unei imagini, pentru ca subconştientul să o poată urma şi să manifeste rezultatul dorit.JCitat de Joseph Murphy
Acum, când ştiţi că subconştientul reacţionează prompt la orice sugestie şi vă poate împlini orice dorinţă, puteţi elimina orice fel de angoasă şi obsesie, cultivând cu fervoare exact opusul ei.JCitat de Joseph Murphy
Credinţa înseamnă a accepta ca fiind adevărat ceea ce este acum tăgăduit de către raţiune şi de către simţuri. Astfel, vă veţi opune limitărilor impuse de către mentalul conştient, mereu raţional şi analitic, pentru a vă deschide către o atitudine...JCitat de Joseph Murphy
Repetaţi cuvântul Prosperitate, calmi şi concentraţi, timp de cel puţin 5 minute în fiecare zi, într-o stare de relaxare profundă sau de meditaţie. Aveţi încredere, subconştientul va materializa această sugestie, astfel încât să vă îndeplinească...JCitat de Joseph Murphy
Acest fenomen de impregnare cu diferite sugestii a subconştientului este întotdeauna favorizat de o stare de reverie, de receptivitate şi de relaxare a întregului corp.JCitat de Joseph Murphy
Noaptea e un sfetnic bun. Înainte de a adormi, invocaţi protecţia subconştientului. Cereţi răspuns la întrebarea care vă frământă, apoi fiţi receptivi pentru a înţelege răspunsul.JCitat de Joseph Murphy
Faceţi mai multe experienţe până când veţi deveni siguri că inteligenţa nelimitată a subconştientului răspunde întotdeauna oricărui gând conştient.JCitat de Joseph Murphy
Mulţi dintre marii industriaşi îşi datorează reuşita utilizării puterilor subconştientului lor.JCitat de Joseph Murphy
După părerea mea, bărbaţii şi femeile care nu se folosesc de această minunată forţă a subconştientului trăiesc într-un univers foarte limitat.JCitat de Joseph Murphy
Mark Twain se confensa deseori, oricui dorea să ştie, afirmând că niciodată în viaţa lui nu muncise. Marile lui opere, precum şi umorul savuros fuseseră extrase din rezervele inepuizabile ale subconştientului.JCitat de Joseph Murphy
La baza ştiinţei şi a artei de a ne ruga stau încrederea absolută şi cunoaşterea profundă a mecanismelor subtile prin care subconştientul oferă întotdeauna un răspuns precis la orice gând conştient. Dacă veţi respecta aceste două condiţii,...JCitat de Joseph Murphy
Dacă, urcându-vă într-un taxi, spuneţi şoferului o mulţime de adrese, nu veţi reuşi decât să-l zăpăciţi şi probabil vă va refuza să vă ducă undeva. La fel se întâmplă şi atunci când doriţi să angrenaţi forţele subconştientului. Trebuie să aveţi...JCitat de Joseph Murphy
Mentalul conştient este cel care veghează şi principala sa atribuţie ar trebui să fie aceea de a proteja subconştientul împotriva falselor impresii.JCitat de Joseph Murphy
Suntem creaturi ale obişnuinţelor, ceea ce demonstrează cât de uluitoare este puterea subconştientului.JCitat de Joseph Murphy
Obişnuiţi-vă să aşteptaţi mereu ceva mai bun, căci subconştientul va răspunde fidel acestui gând întreţinut.JCitat de Joseph Murphy