Caută în citate: vietile noastre incep, pagina 9
230 citate
Întins în iarbă, cu faţa în sus, priveam cerul. Cerul senin al zorilor de zi, însângerat la orizont de razele unui Soare îmbătrânit, aproape fără de viaţă. Contemplarea aceasta îmi făcea bine, mă liniştea şi îmi dădea forţe noi. Aşa am început să...
CCitat de Constantin Cublesan despre coșmar, cer, demnitate, început, bunul simț, simț, tristețe, liniște, soare, viață
Mereu şi mereu, aveau obiceiul să mă întrebe, În timp ce cumpărau bere sau vin, La început în Peoria, apoi în Chicago, Denver, Frisco, New York, oriunde am trăit, Cum s-a întâmplă de trăiesc viaţa asta Şi cum a început totul....
Citat de Edgar Lee Masters despre hoţi, copii, promisiune, obiceiuri, început, căsătorie, bogăție, vin, timp, viațăCâtă vreme umbli pe străzi parcă lucrurile tot ar mai exista. Dar când priveşti pe fereastră totul devine ireal. Oameni, arbori, animale conspiră în nefiinţă. Şi oare cum transparenţa geamului ne poate separa în aşa măsură de viaţă? Fereastra care...
Citat de Emil Cioran despre sfinți, animale, animale de companie, lacrimi, vreme, măsură, lucruri, lume, viață, oameniLa începutul noului an începeam să ne cunoaştem, de parcă am fi trăit împreună şi pe trezie, căci eu găsisem un ton al vocii plin de grijă pe care ea îl auzea fără să se deştepte şi îmi răspundea cu un limbaj natural al trupului. Stările...
Citat de Gabriel José García Márquez despre început, somn, povești, pace, îngrijorare, zi de naștere, viațăÎn vremea noastră, şoarecii sunt folosiţi pe o scară fără precedent în sociobiologie, încât se poate în mod legitim ridica întrebarea dacă eu nu cumva supraestimez importanţa cazului lui Mayow. Trebuie să admit că există în el ceva foarte...
Citat de Ioan Petru Culianu despre cuplu, întrebare, somn, exemplu, vreme, dreptate, siguranță, lucruri, bine, viațăBătrânul mergea domol, când dispărând, când apărând din nou printre tufişuri; traseul îi era labirintic, fără îndoială din cauza accidentelor de teren pe care doar el le vedea. Această mişcare interminabilă sfârşi prin a o exaspera pe biata...
Citat de Ioan Petru Culianu despre frică, secret, eroare, îndoială, lacrimi, moarte, femeie, timp, viață
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de 














