Caută în citate: sufletel, pagina 93
3116 citate
Aş vrea ca lucrările mele să se ridice în parcuri şi grădini publice, să se joace copiii peste ele, cum s-ar fi jucat peste pietre şi monumente născute din pământ, nimeni să nu ştie ce sunt şi cine le-a făcut - dar toată lumea să simtă necesitatea...
Citat de Constantin Brâncuși despre grădină, necesitate, pietre, prietenie, copii, pământ, suflet, lumeAutoritate (augeo) are cel care te sporeşte, te adevereşte, ca mama pe copil, profesorul pe elev, sufletul - corpul.
Citat de Constantin Noica despre autoritate, profesori, corp, tinerețe, înțelepciune, mamă, copii, sufletDar unde atenţia nu este îndreptată asupra activităţii personale, şi unde lipseşte conştiinţa valorii sufletului individual, acolo este natural să stăpânească politica. De aceea românul este pasionat pentru politică. Pentru el politica este ca o...
Citat de Constantin Rădulescu-Motru despre politică, pasiune, guvernare, atenție, fericire, lege, schimbare, conștiință, suflet, lucruriSufletul omenesc cunoaşte dorinţa de a consuma înainte de a o cunoaşte pe aceea de a produce. Dorinţa de a produce vine cu anevoie şi cu mari sacrificii. Omul lăsat în voia lui este, înainte de orice, un animal cu apetituri de consumaţie....
Citat de Constantin Rădulescu-Motru despre animale, animale de companie, sacrificiu, dorință, lege, suflet, oameniSolidaritatea este opera unui sacrificiu conştient, este ultima verigă în înălţarea morală a voinţei şi este ţinta spre care se îndreaptă cultura; solidaritatea se produce prin încordarea şi stăpânirea de sine. O societate cu suflete diferenţiate...
Citat de Constantin Rădulescu-Motru despre solidaritate, sacrificiu, armonie, voință, societate, suflet, morală, cultură, luptăO lege politică bună sporeşte numai posibilitatea faptelor bune, dar nu dă şi motivarea acestor fapte; motivarea vine din sufletul individual. Din bogăţia acestui suflet individual răsar toate bunurile sociale: legile, moravurile, ştiinţa, arta şi...
Citat de Constantin Rădulescu-Motru despre lege, suflet, progres, politică, calitate, posibilitate, fapte, cultură, știință, artă fotograficăNoi, românii, nu avem însă acest suflet nou. De aceea şi toate decepţiile noastre. Noi voim să ne apropiem bunurile culturale, pe care le vedem la popoarele din Apus, cu aceleaşi însuşiri sufleteşti cu care reuşeam odată aşa de bine să ne...
Citat de Constantin Rădulescu-Motru despre comerț, suflet, națiune, fapte, vechi, cultură, rai, luptă, trecut, politică
Citat de
Citat de 














