Gândurile îi năvăliseră greierului în cap într-o seară,...

Gândurile îi năvăliseră greierului în cap într-o seară, când nu putea aţipi din pricina unei priveghetori care-i împuiase capul cu cântecele ei, de sus, din copacul supt care dânsul se odihnea. Mă rog, n-aş putea-o vedea şi eu pe dihania asta? Ce neam aşa de obraznic sa fie? se întreba greierul. Şi cum numai de întrebat se putea întreba singur, ca să afle şi-un raspuns, îşi puse în minte să iscodească pe o lăcustă, deşi numai la gândul că avea să vorbească unei obrăznicături, care îndrăznise să se întreacă din sărit cu el, îl apucau furiile. O căuta totuşi şi n-o găsi. Fireşte – gândi greierul – lăcustă şi să stea acasă – dracul a mai văzut! Şi cum luna se ascunsese într-un nor, rugă pe un licurici să-i lumineze calea. Şi, aşa, se întoarse.