Nemulţumirea de sine apare dintr-un dezechilibru al...

Nemulţumirea de sine apare dintr-un dezechilibru al sufletului şi din dorinţe timide sau prea puţin fericite, când oamenii fie nu îndrăznesc, fie nu obţin atât cât doresc şi se întind cu totul înspre speranţă: sunt mereu instabili şi schimbători, ceea ce este inevitabil să li se întâmple celor ce trăiesc pe muchie. Încearcă să-şi împlinescă dorinţele pe orice cale şi se învaţă şi se obligă să facă lucruri necinstite şi grele, iar când efortul le este lipsit de răsplată, îi chinuie o ruşine zadarnică, şi nu suferă pentru că au dorit lucruri rele, ci pentru că le-au dorit degeaba. Atunci îi reţine şi regretul pentru ceea ce au început, şi teama de a începe din nou, şi se strecoară acea agitaţie sufletească ce nu-şi găseşte ieşire, pentru că nu sunt capabili nici să-şi stăpânească dorinţele, nici să li se supună lor, apoi şovăiala unei vieţi în care a rămas puţină libertate şi mucegaiul unui suflet care zace amorţit între dorinţe înşelate.