O inimă de Evă, enigmă-n veci profundă! Din foc divin şi...

Citat de Iulia Hasdeu despre minciună, vis, vanitate, frumusețe, defecte, logică, rușine, nume, foc, știință

O inimă de Evă, enigmă-n veci profundă!

Din foc divin şi amestec din tina cea imundă;

Protee fără nume, ce logica dezminţi

Deşartă sau prea rece, sau clocot de dorinţi!

Sub vraja frumuseţii, ori dulcea ta zâmbire,

Ascunzi tu suferinţă, ruşine, sau iubire?

În clara ta privire, de visuri încântată,

Pot eu citi, femeie, de vei fi plâns vreodată?

Ah, ce perverşi ai ochii, surâsul nu-i timid

Sub fardul ce sclipeşte s-ascunde mai nimic,

Sub finele dantele ascunzi, făr-de mustrare,

Defectele, şi-n taină, porniri spre desfrânare!

La tine totul este spoială sau mascat:

Ţinuta, vorba, faţa şi glasul afectat

Căci tot ce nu-i minciună tu-nfrunţi cu viu răspăr:

Minciuna pentru tine e unic adevăr!

Faţadă-i tot la tine şi prefăcătorie

Şi chiar a ta ştiinţă e doar cochetărie.

Spre a trona mai bine, voind să ne uimească,

Şi-ndeosebi să placă! E vanitatea-ţi dragă!

Iulia Hasdeu
Citat de Iulia Hasdeu despre minciună, vis, vanitate, frumusețe, defecte, logică, rușine, nume, foc, știință.
Iulia Hasdeu

Iulia Hasdeu 1869-1888, poetă

Numit(ă) și: Iulia Hașdeu.
S-a născut pe: 14 nov 1869.
S-a stins din viaţa în data de 29 sep 1888, la vârsta de 18 ani.
Evaluați acest citat:
Generează un alt cod=