Constatând că într-un mare număr de cazuri uitarea unui proiect se reduce la o contra-voinţă, extindem aceeaşi concluzie şi la o altă serie de cazuri în care persoana analizată, nemulţumindu-se să nu confirme contra-voinţa reliefată, pur şi simplu...Citat de Sigmund Freud despre atitudine
Fireşte, n-ar mai fi posibile masele, în înţelesul precis al concentrării de oameni, fără radio, megafoane, presă şi transporturile rapide. Însă aceste mijloace tehnice n-au făcut totul; omul le-a făcut pe ele în primul rând şi nu a fost o...Citat de Denis de Rougemont despre atitudine
Accept viaţa din politeţe: veşnica revoltă este de prost gust, ca şi sublimul sinuciderii. La douăzeci de ani tunăm şi fulgerăm împotriva cerului şi a murdăriei pe care o acoperă, apoi obosim. Atitudinea tragică nu-i stă bine decât unei prelungite...Citat de Emil Cioran despre atitudine
O putere inteligentă se fereşte de Martiri. Ştie că aceste fantasme nu numai că îi vor tulbura visele, ci vor cutreiera şi cutremura minţile altora, îndemnându-i nu numai să iasă din obişnuita apatie, ci să dea, la rândul lor, mărturie. În al...Citat de Ioan Petru Culianu despre atitudine
Toată lumea ar trebui să se mândrească cu atitudinea demnă de a-şi plăti contribuţia prin impozite.Citat de Jim Rohn despre atitudine
În cazul în care ai o atitudine răutăcioasă faţă de copil, el învaţă să fie la fel.Citat de Maria Montessori despre atitudine
Cei pe care-i văd schimbându-şi atitudinea faţă de Lenin, de Europa etc. îşi dezvăluie lipsa de individualitate. Schimbarea în cauză nu este nici creaţia, nici invenţia lor, nici capriciu, nici surpriză, nici reflecţie, nici nebunie; nu e decât o...Citat de Milan Kundera despre atitudine
Niciun fapt nu este atât de important pe cât este atitudinea noastră faţă de el, deoarece aceasta ne determină succesul sau eşecul.Citat de Norman Vincent Peale despre atitudine
Fiindcă prietenia e una dintre numeroasele feţe ale Iubirii, iar Iubirea nu se lasă înrâurită de opinii: ea îl acceptă pe celălalt, şi fiecare creşte în felul său. Prietenia e un act de credinţă în altă fiinţă omenească, şi nu un act de renunţare....Citat de Paulo Coelho despre atitudine
Rugăciunea nu trebuie să fie un ritual, ci o atitudine lăuntrică.Citat de Teodor Dume despre atitudine
Poţi fi într-o relaţie cu Dumnezeu doar prin atitudinea ta lăuntrică!Citat de Teodor Dume despre atitudine
Iubirea presupune o atitudine de respingere a oricărei negativităţi lăuntrice.Citat de Teodor Dume despre atitudine
Cea mai mare libertate umană este aceea de a-şi alege atitudinea în orice circumstanţe de viaţă.Citat de Viktor Emil Frankl despre atitudine
Atitudinea ta faţă de viaţă determină atitudinea vieţii faţă de tine.Citat de Vince Lombardi despre atitudine
Te plângi că nu ți s-a răspuns? Dar și atitudinea respectivă-i un răspuns.Citat de Nicolae Mareș despre atitudine