O parte din noi ne-am învins Greşeala, minciuna şi groaza, Dar e drum, mai e drum necuprins Până-n zarea ce-şi leagănă oaza. Generaţii secate se sting, Tinerii râd către stelele reci – Cine-şi va pierde credinţa-n izbândă...Citat de Nicolae Labis despre credință
Ioan Paul al II-lea a fost un dar al Providenţei atât pentru generaţia contemporană, cât şi pentru cele viitoare, iar memoria lui trebuie perpetuată şi cinstită în altarele credinţei. Numai un Om sfânt putea ridica ştacheta dreptăţii, înţelegerii...Citat de Nicolae Mareș despre credință
Convingerea mea este că Papa Ioan Paul al II-lea s-a impus prin faptele sale, prin dăruirea şi hotărârea cu care a condus barca credinţei timp de aproape 27 de ani (dintre cei mai furtunoşi din istoria mileniului trecut), cât şi prin implicarea...Citat de Nicolae Mareș despre credință
Credinţa lucrează în taină. Şi tot în taină opera începută se desăvârşeşte.Citat de Nicolae Mareș despre credință
S-a dovedit a fi o minciună credinţa unora că gestul lui Pillat ar fi fost curat.Citat de Nicolae Mareș despre credință
Fără credinţă, de una singură raţiunea n-ar fi zburat. Şi chiar de-ar fi zburat, ar fi avut oare ceva de contemplat?Citat de Nicolae Mareș despre credință
Fără credinţă, raţiunea de una singură n-ar fi zburat. Şi chiar de-ar fi zburat, ar fi avut oare ceva de contemplat?Citat de Nicolae Mareș despre credință
Domnul îi iubeşte pe credincioşi, pe altruişti, pe stăruitori. Şi nu mai puţin pe curajoşi, pe cuviincioşi, pe inteligenţi. Frica, obrăznicia şi prostia nu-s plăcute lui Hristos.Citat de Nicolae Steinhardt despre credință
Ce înseamnă credinţa? Încrederea în Domnul deşi lumea e rea, în ciuda nedreptăţii, în pofida josniciei, cu toate că de pretutindeni nu vin decât semnale negative.Citat de Nicolae Steinhardt despre credință
Nevoia de credinţă o socotesc drept lucrul cel mai natural.Citat de Nicolae Steinhardt despre credință
Credinţa e suprema armă secretă, care anihilează toate necesităţile, împrejurările şi pulverizează hazardul.Citat de Nicolae Steinhardt despre credință
Hristos nu s-a urcat întâmplător pe cruce: curajul îndurării unor suferinţe cumplite a fost singura cale prin care a putut arăta că s-a făcut om cu adevărat, în intregime; prin care şi-a putut dovedi buna-credinţă. Nici inteligenţa, nici...Citat de Nicolae Steinhardt despre credință
Nu a dovedi este completarea lui a crede, ci a mărturisi; şi dacă-i aşa, oare nu faptele bune şi mărturisirea nereticentă a credinţei sunt cele mai bune dovezi ale credinţei? Credinţa nu are nevoie de niciun soi de dovezi. Are, însă, nevoie să fie...Citat de Nicolae Steinhardt despre credință
Drumurile care duc spre credinţă poartă acelaşi nume toate: pariu, aventură, incertitudine, cuget de om nebun.Citat de Nicolae Steinhardt despre credință
Ce înseamnă credinţa? Încredere în Domnul, deşi lumea e rea, în ciuda nedreptăţilor, în pofida josniciei, cu toate că de pretutindeni nu vin decat semnale negative.Citat de Nicolae Steinhardt despre credință
Opera de artă are un efect asemănător. Şi ea dezvrăjeşte. Credinţa ne dă bucurie, pentru că ne pune brusc de acord cu ce este real, de unde rezultă că realitatea, realitatea cea necoruptă e frumoasă şi că rezonanţa e o lege fundamentală.Citat de Nicolae Steinhardt despre credință