Ar trebui să ne fie clar, deci, că până şi în condiţiile lagărelor de concentrare psihoterapia sau igiena mintală nu pot fi eficiente decât dacă se îndreaptă către factorul crucial, respectiv acela de a ajuta mintea să găsească un scop în viitor,...Citat de Viktor Emil Frankl despre minte
Nimeni nu e rănit. Rana e în minte. Dacă poţi merge, poţi alerga.Citat de Vince Lombardi despre minte
Dacă un om nu are încredere în sine şi nu se dedică complet carierei sale, punând tot ce are la bătaie – minte, corp, inimă – ce mai valorează viaţa lui.Citat de Vince Lombardi despre minte
Arta este talentul şi strădania de-a crea cu inima, a vedea cu sufletul, a înţelege cu mintea şi-a ne exprima cu şi prin realitate, pe care o vedem mai mult sau mai puţin prin puncte comune sau diferite de ceilalţi.VCitat de Viorel Muha despre minte
Cel ce vede departe are o privire ageră însoţită de o minte pe măsură. Sunt unii însă, care le au pe amândouă, într-una singură. Ei văd şi aproape.VCitat de Viorel Muha despre minte
Voi, cei care luaţi totul! M-aţi făcut să-mi vând zâmbetul, visele, speranţa, sufletul. Am devenit gol pe dinăuntru. Şi oglinda mă minte, acum, căci mi-aţi luat vederea. Nu mă mai recunosc în ea.VCitat de Viorel Muha despre minte
Chipul pictat numai de către propria-ţi minte, poate naşte monştri!VCitat de Viorel Muha despre minte
Ochii nu ne arată întodeuna realitatea, însă mintea şi sufletul încearcă să facă corecţiile necesare.VCitat de Viorel Muha despre minte
Nu-ţi ridica tu singur statuie, căci o ridici numai în mintea ta. Lasă să-ţi ridice alţii, dacă meriţi!VCitat de Viorel Muha despre minte
Corupţia poate avea feţe umane aparent cinstite, dar de fapt este o viperă pe care o au aceste feţe în suflet şi-n minte!VCitat de Viorel Muha despre minte
Nu urca acolo unde nu poate să ajungă nimeni, căci acel loc este doar în mintea ta! Modestia este cea mai solidă temelie!VCitat de Viorel Muha despre minte
Să nu credem că avem prea multă lumină în mintea noastră, niciodată, căci vom fi orbiţi în afara realităţii care ne înconjoară.VCitat de Viorel Muha despre minte
Unii dintre noi l-am eliminat pe Isus din faţa ochilor noştrii, dar când închidem ochii, dacă ne gândim la el, îl vedem. Din mintea noastră nu am reuşit să-l scoatem.VCitat de Viorel Muha despre minte
Dacă credem că în mintea noastră este reprezentat totul, ne înşelăm. Existăm doar sub forma unei infime părţi de univers, întoarsă invers, pentru o infimă durată de timp, univers care doreşte să se poată constata pe sine însuşi, din afara sa,...VCitat de Viorel Muha despre minte
Nu vreau un număr pe umăr nici între copacii pădurii să rămân nu vreau să număr cuvinte de la un ieri până la un altfel de-a fi, astăzi, chiar eu pe stradă, pe sticlă sau în revistă nu vreau formă numelui meu sau un altfel...VCitat de Viorel Muha despre minte
Am luat drumul călătorului destinul în buzunar inima şi sufletul le-am pus pe galantar odihna o aveam la intersecţia pietrarului unde sculptară timpului aştepta acolo unde... nimeni nu a lăsat o sticlă de apă veşnică...VCitat de Viorel Muha despre minte
El este murdar şi-îi murdărie, ce apa nu poate spăla El ne infestează trupul, să scăpăm de aşa ceva El forme multe şi-îi viclean, pe oriunde-l putem afla El mintea, sufletul, gingăşia, lacrima, ne-o poate lua El în versuri, proza şi-n...VCitat de Viorel Muha despre minte
Unii de la un număr în sus îşi pierd mintea. Adaugă fără sens în detrimetrul altora.VCitat de Viorel Muha despre minte
Pletele albite de trecerea timpului nu întodeauna şi la toţi înnobilează trecutul, mintea, gândul şi sufletul.VCitat de Viorel Muha despre minte