Când nici uitarea nu-mi va mai şti numele, s-or desprinde din mine limpezimi tăioase, înspre răbdare şi tandreţi simple, neabrupte, ca-n somn. De oi fi şi altfel însingurată, mi-oi odihni gândul pe unghiul dintre obrazul şi pieptul tău, pe o după...Citat de Ozolin Duşa despre pietre
Sunt omul din oglinda ce sta nemiscat si ma priveste de parca eu as fi de vina de tot ce lui i se intampla. Cu ochii in flacari, satul ca sa mai poarte pe umeri povara neputintei mele, ma intreaba mut, cu chipul ca de piatra, unde imi sunt...Citat de Marius Torok despre pietre
Ajuns din nou în chilioara mea de piatră, privirea mi s-a oprit în colțul în care atârna spada de Toledo. Nestematele ei străluceau atât de tare, încâtvoiau parca a-mi porunci cu strășnicie: " Arma care a fulgerta de atâtea ori în mâna lui Vlad...ICitat de Ion Ochinciuc despre pietre
Nu ştiu ce mă întrebiSub fereastră creştea iederaşi creştea rozmarinul, iar vântul se strecura, ca o vietatepe urmele noastre. Nu ştiu ce mă întrebi, un copil aruncă cu pietrepe docuri, un copil tremură de friglângă stâlpulvechilor lămpi cu...Citat de Valeriu Armeanu despre pietre
Geneza păcatuluiŞi-a plouat mult în ziua aceeapeste Sodoma şi peste Gomora, până când au luat-o munţii la valeşi s-a spălat piatră pe piatrăşi păcat pe păcat, fiindcă cenuşa desfrânaţilor era peste tot. Binecuvântează, Doamne locul acesta, i-am...Citat de Valeriu Armeanu despre pietre
Poetul de Adrian PaunescuAş sta, aşa cu faţa-n sus, Lovit pieziş de vreme Şi-ncet ca un izvor supus Ţi-aş murmura poeme. Şi patul de sub şira mea, Podeaua care-l ţine, Cu timpul s-ar dărăpănaŞi-n casă-ar fi ruine Şi peste molcomul prăpăd...Citat de Adrian Păunescu despre pietre
Nu stiu ce inseamna si nici nu-mi pasa pentru ca este Shakespeare si este ca si cum as avea pietre pretioasa in gura atunci cand rostesc cuvintele.Citat de Francis McCourt despre pietre
Alpinism Pe piscuri goale, fără viaţă, Unde nici vulturi nu s’avîntă Eu mi-am tîrît povara sfîntă A trupului flămînd de viaţă. Cu patimă m-am strîns pe stîncă Strîngînd spasmodic piatra tare … Şi-i drept că gura-mi, nu arare Cerşea un...Citat de Ion Pena despre pietre
Revoluția continuă Am spus-o de multe ori nu mai vrem învățători la școală dacă se poate învățăm tăcând de toate Matematica-i pe tușă româna-i și ea la ușă vrea să iasă și nu poate că-s prea multe predicate Domnilor viața nu-i glumă...Citat de Costel Zăgan despre pietre
Istoria a aflat că acela care a aruncat primul cu piatra a început să schimbe și lumea.Citat de Nicolae Mareș despre pietre
Numai cel care a suferit a putut realiza că lacrima-i mai grea ca piatra.Citat de Nicolae Mareș despre pietre
Dacă în lupta purtată de Bine și de Rău, Binele de n-ar fi câștigat, în epoca de piatră am fi rămas.Citat de Nicolae Mareș despre pietre
Aforismele biblice sunt tari ca piatra, cele de azi, moi ca mămăliga.Citat de Nicolae Mareș despre pietre
Într-un loc se afla o potecă îngustă, căptuşită cu muşchi, care se împreuna cu drumul, spre a tăia apoi câmpul. Pe dreapta era un dâmb plin de pietre, unde fusese altădată exploatată o carieră de granit. Povârnişul din faţă era cioplit ca un...Citat de Arthur Conan Doyle despre pietre
Drumul, cu povârnişuri gloduoase, presărat cu stânci enorme roşiatice, lua un aspect din ce în ce mai sălbatic. Când şi când, treceam pe lângă o căsuţă constită şi acoperită cu piatră, căreia nici o plantă agăţătoare nu îi atenua rigiditatea...Citat de Arthur Conan Doyle despre pietre