Sub fereastră creştea iedera şi creştea rozmarinul, iar vântul se strecura, ca o vietate pe urmele noastre. Nu ştiu ce mă întrebi, un copil aruncă cu pietre pe docuri, un copil tremură de frig lângă stâlpul vechilor lămpi cu petrol, un copil mă priveşte trist de după grilaj. Nu ştiu ce mă întrebi şi nici nu ştiu ce-aş putea să-ţi răspund, ştiu doar că în fiecare seară te întorci în poemele mele, ca o fotografie mişcată, de parcă viaţa noastră s-a petrecut de mult şi parcă nici n-a fost.Valeriu Armeanu
Citat de Valeriu Armeanu despre poezie, copii, artă fotografică, pietre, tristețe, viață.