Tu eşti un cer de toamnă în dulce transparenţă, În mine însă plânge tristeţea-n flux pustiu, Pe buzele-mi simţindu-i greoaia persistenţă A mitului tăcerii cu gustul vineţiu. — Ţi-aluneci mâna-n sânu-mi cutremurat de jale; Zadarnic,...Citat de Charles Baudelaire despre suflet
Nici un om care nu este un adevărat gentleman în sufletul său nu va fi, cât îi lumea, un adevărat gentleman în purtări.Citat de Charles Dickens despre suflet
Să-ţi spun ce este dragostea adevărată. E credinţă oarbă, umilinţă fără preget, supunere desăvârşită, încredere şi dăruire împotriva ta însuţi, împotriva lumii întregi. Dragostea înseamnă să îţi dai inima şi sufletul întreg celui care ţi le va...Citat de Charles Dickens despre suflet
Ziua aceea a fost o zi de neuitat pentru mine, căci a adus mari schimbări în sufletul meu. Dar aşa se întâmplă în viaţa oricărui om. Închipuiţi-vă că o anumită zi n-ar fi existat şi gândiţi-vă ce deosebit ar fi fost drumul vieţii voastre. Voi,...Citat de Charles Dickens despre suflet
Industria este sufletul mediului de afaceri şi cheia de boltă a prosperităţii.Citat de Charles Dickens despre suflet
Deseori am auzit – lucru susţinut, zice-se, chiar de Democrit şi de Platon în scrierile lor – că nimeni nu poate fi poet adevărat fără o anumită aprindere a sufletului şi un oarecare vânt de nebunie.Citat de Marcus Tullius Cicero despre suflet
Faţa reprezintă imaginea sufletului, iar ochii îi oglindesc intenţiile.Citat de Marcus Tullius Cicero despre suflet
Lucrul cel mai de seamă este să-ţi vezi sufletul prin suflet, şi fără îndoială că acesta e sensul perceptului lui Apollo prin care îndeamnă ca fiecare să se cunoască pe sine.Citat de Marcus Tullius Cicero despre suflet
O casă fără cărţi îmi pare un corp din care a zburat sufletul.Citat de Marcus Tullius Cicero despre suflet
Bolile sufletului sunt mult mai periculoase şi mai numeroase decât cele ale trupului.Citat de Marcus Tullius Cicero despre suflet
Cultivarea intelectului este hrana oferită sufletului omenesc.Citat de Marcus Tullius Cicero despre suflet
Dacă adăugăm unei case o bibliotecă, îi dăm casei un suflet.Citat de Marcus Tullius Cicero despre suflet
O boală poate strica frumuseţea chipului; frumuseţea sufletului ţine însă cât viaţa.Citat de Cilibi Moise despre suflet
O virtute perfectă este reprezentată de cinci lucruri; acestea sunt: gravitatea, generozitatea sufletului, sinceritatea, seriozitatea şi bunătatea.Citat de Confucius despre suflet
A practica cinci lucruri în orice circumstanţă constituie virtutea perfectă; acestea sunt profunzimea, generozitatea sufletului, sinceritatea, seriozitatea şi bunătatea.Citat de Confucius despre suflet
Tot ce-şi poate imagina mintea noastră mai frumos ca suflet, tot ce poate rodi rasa noastră mai mândru, mai înalt, mai drept, mai puternic, mai înţelept, mai curat, mai muncitor şi mai viteaz, iată ce trebuie să ne dea şcoala legionară!Citat de Corneliu Zelea Codreanu despre suflet