Împăratul mergea acum sub baldachin şi toţi oamenii de pe străzi şi de la ferestre spuneau: Ce minunate haine are împăratul! Ce trenă straşnică! Ce bine îi vin! Niciunul nu voia să spună că nu vede nimic; fiindcă atunci lumea ar fi zis că nu-i...Citat de Hans Christian Andersen despre vin
Gălbuia lumină, atât de slabă, din noiembrie, este mult mai călduroasă şi mai însufleţitoare decât orice vin ţi-ar recomanda unii. Micuţa contribuţie adusă de noiembrie devine astfel egală în valoare cu cea a generosului iulie.Citat de Henry David Thoreau despre vin
Pe mare oamenii îşi arată adevărata faţă. Apa sărată este, din acest punct de vedere, la fel ca şi vinul.Citat de Herman Melville despre vin
Iar Stan, tocmai când număra galbenii cu nevasta şi copiii, se trezi că vin şi ciobanii cu oile pe care le promiseseră dacă îi scapă de zmeu, că de, când dă, Dumnezeu dă cu amândouă mâinile!Citat de Ioan Slavici despre vin
Apoi sfânta Miercuri a strigat o dată cu glas puternic, şi pe loc s-au adunat toate jivinele din împărăţia ei; şi, întrebându-le despre Mănăstirea-de-Tămâie, au răspuns toate deodată că nici n-au auzit măcar pomenindu-se de numele ei. Sfânta...Citat de Ion Creanga despre vin
Apoi sfânta Duminică a dat şi ea drumeţei un corn de prescură şi un păhăruţ de vin, ca să-i fie pentru hrană până la Mănăstirea-de-Tămâie; şi i-a mai dat o tipsie mare de aur şi o cloşcă tot de aur, bătută cu pietre scumpe, şi cu puii tot de aur,...Citat de Ion Creanga despre vin
Şi drumeaţa, pornind, a mers iar un an de zile tot prin locuri sălbatice şi necunoscute, până ce cu mare greu ajunse la sfânta Vineri. Şi aici i s-a întâmplat ca şi la sfânta Miercuri: numai că sfânta Vineri i-a mai dat şi ea un corn de prescură,...Citat de Ion Creanga despre vin
Cetăţeanul (cătră Caţavencu): Ei! Onorabilul! Nu te vedeam; sluga! O mie de ani pace! Şi zi, mă lucraşi, ai? Adică, dă-i cu bere, dă-i cu vin, nu pentru cinstea obrazului... pentru ca să-mi faci pontul cu scrisoarea... bravos, dom'le Nae.Citat de Ion Luca Caragiale despre vin
Marele Magazin de Coloniale, Delicatese, Comestibile et Colori şi mare Depou de Vinuri et Băuturi Indigene et Streine, cu firma La trei struguri tricolori, şi-a lăsat obloanele şi închis gazometrul. Tânărul Lache, funcţionar comercial în acest...Citat de Ion Luca Caragiale despre vin
Într-o zi, fiind târg devale, a-nceput dis-de-dimineaţă să se care într-acolo lume după lume de la deal. La dus, i-au mai zis babei câte unii crede; da spre seară, la-ntors, i-au dat care ce l-a lăsat inima... Păcum e obiceiul la târg: târguieşte...Citat de Ion Luca Caragiale despre vin
Anii copilăriei sunt însă ca musafirii din mahala. Îi primeşti cu acelaşi surâs pe buze, îi cinsteşti cu dulceaţă şi cafea şi-i petreci până la uşă cu refrenul obişnuit: Când mai poftiţi pe la noi? Abia târziu de tot începi să-ţi dai seama că cei...Citat de Ion Minulescu despre vin
Din orişice iubire dorinţe vechi răsar: În zori de zi amurgul revine parcă iar Paharnice, ne toarnă în primăvara nouă Străvechiul vin al toamnei ce scânteie-n pahar.Citat de Ion Pillat despre vin
Trâmbiţa judecăţii din urmă sune când va vroi; eu am să vin, cu această carte în mână, spre a mă înfăţişa înaintea judecătorului suprem. Voi striga cu glas tare: Iată ce am făcut, ce-am gândit, ce am fost. Am spus binele şi răul cu aceeaşi...Citat de Jean Jacques Rousseau despre vin
Imediat ideile vin asupra mea, direct de la Dumnezeu şi nu numai că văd teme distincte cu ochii minţii, dar ele sunt şi îmbrăcate în formele, armoniile şi orchestraţiile potrivite.Citat de Johannes Brahms despre vin
Voi, suflete de poeţi plecaţi demult de-aice, Ce loc umbros în brocart fin de muşchi tivit, Ce paradis, ce vale feerică, ferice, Mai presus de Taverna Sirenei aţi întâlnit? Aţi gustat voi băutură mai aleasă oare Decât vinul gazdei...Citat de John Keats despre vin
O înghiţitură de vin va scălda spiritele în încântarea de dincolo, a fericirii viselor. Fii inteligent şi gustă.Citat de John Milton despre vin
Lucrurile cele mai dorite nu vin, sau, dacă vin, ele nu sosesc nici în timpul nici în împrejurările în care ele ar fi produs o plăcere extremă.Citat de Jean de La Bruyère despre vin
Nu există ardere decât în dorinţele care vin din inimă.Citat de François de la Rochefoucauld despre vin