Caută în folclor: rupe, pagina 3

49 rezultate

Florița din codru

A fost ce-a fost; dacă n-ar fi fost, nici nu s-ar povesti.

În mijlocul codrilor; lângă drumul cel mare, lângă drumul cel de țară, pe unde umblă și trece împăratul cu voinicii săi, era odinioară o crâșmă, la crâșma aceea...

Basme Româneşti

Palatul de cleștar

Cam pe la începutul vremilor, până unde praștia minții nu azvârle, se povestește, așa, ca din scorneală, că omul era croit din alte foarfeci și cioplit din altă bardă.

Tot cu mâini și cu picioare era și pe-atunci, tot cu...

Basme Româneşti

Voinicul cel fără de tată

A fost un împărat ş-o împărăteasă. Ei aveau numai o fată şi o păzea ca lumina ochilor lor. Ea n-avea voie să iasă nici până în grădină fără dădaca ei. Aceasta o ţinea de aproape şi n-o scăpa din vedere nici cât ai da...

Basme Româneşti

Fereste-te de omul prost, pentru ca e ca o haina veche. Ori de cate ori vei incerca sa o peticesti, vantul o va rupe din nou.

Proverbe și zicători despre haine, prostie, oameni

Fa-te vesel, domnu bun

Domnului bun,
Ca vă vin junii buni,
Junii buni colindători,
D-uspaciorii lui Crăciun,
Lui Crăciun celui bătrân.

Dalea dansu-nca-i cu ei,
Dale dansu-i îmbrăcat
În vesmântu-i mohorât,
Lungu-i lat, prejur...

Colinde

Dacă pui un colier de perle la gâtul unei maimuţe, ea îl rupe şi-l distruge.

Proverbe și zicători Bengaleze despre distrugere

O vrabie suferă la fel de mult ca un cal, atunci când îşi rupe piciorul.

Proverbe și zicători Daneze despre suferință