Descântec de cuţite din iele

Descântec de cuţite din iele:

Cuţite din Sfintele
Milostivele,
M-au izbit,
M-au pocit,
Cuţite în furca pieptului
Mi-a înfipt.
Veniţi Şoimanelor,
Şoimanilor,
Veniţi de-mi luaţi din piept
Cuţitele
Ascuţite,
Undrele,
Sâmcele,
Ace înţăpoşate,
Săbii însăbiete;
Veniţi de-mi luaţi
Boala ce mi-aţi dat
Şi-mi aduceţi
Sănătatea ce mi-aţi luat,
Şi lăsaţi-mă
Curat,
Luminat,
Ca lumina cerului,
Ca soare
Când răsare,
Ca câmpul când înfloare.

Şoimanele sau ielele sunt făpturi feminine supranaturale întâlnite în mitologia romanească, foarte răspândite în superstiții, cărora nu li se poate stabili însa un profil precis, din cauza marii diversități a variantelor folclorice. Totuși, cel mai frecvent, ielele sunt descrise ca niște fecioare zănatice, cu o mare putere de seducție și cu puteri magice, având aceleași atribute ca Nimfele, Naiadele, Dryadele, sau chiar și ca Sirenele.

Ielele locuiesc în văzduh, în păduri sau în peșteri, în munți, pe stânci sau pe maluri de ape, în bălării sau la răspântii, scăldându-se adesea în izvoare. Se crede despre ele ca apar în special noaptea la lumina lunii, rotindu-se în hora, în locuri retrase (poieni silvestre, iazuri, maluri de râuri, răscruci, vetre părăsite sau chiar în văzduh, dansând goale, numai cu sânii goi, cu parul despletit, mai rar cu veștmânt de zale sau înfășurate în văluri transparente și cu clopoței la picioare); dansul lor specific este hora; locul pe care au dansat rămâne ars ca de foc, iarba nemaiputând creste pe locul bătătorit, iar crengile copacilor din jur fiind pârlite; mai târziu, când iarba răsare din nou, culoarea acesteia este verde-întunecată, nu e păscuță de vite, iar terenul devine prielnic înmulțirii ciupercilor din specia "lingura zânei".

Ielele apar uneori cu trup, alteori sunt doar năluci imateriale, cu aspect iluzoriu de tinere femei vesele; de obicei, folclorul le reprezinta tinere și frumoase, voluptuoase și seducătoare, nemuritoare, zburdalnice până la delir, vindicative și rele, fără a fi totuși structural malefice.