Descântec de sfinte

Descântec de sfinte:

Bună ziua, rachiu mare,
Domn mare,
C-a plecat N.
Pe câmpul ăl mare
Spre soare-răsare,
S-a-ntâlnit cu sfintele-n cale,
În braţe l-a luat,
Peste căruţă l-a aruncat,
Sângele i-a sorbit,
Puterea i-a sfârşit.
Plângea şi se văita N.,
Maica Precesta
Din cer îl auzia,
Pe scări de argint se pogora
Şi pe N. îl întreba:
- Ce plângi,
Ce te olecăieşti N.?
Du-te la vrăjitoare,
Să-ţi facă d-o apă
Năstrapă,
C-o steblă de busuioc
Să te spele pe trupul tot.
- Sfintelor,
Bunelor,
Să veniţi line ca apa,
Bune ca pâinea,
Dulci ca mierea
Şi moi ca mătasea,
Şi leacul lui N. să i-l daţi,
Cu zburătoroiu, cu zburăturoaica,
Cu zmeul, cu zmeoaica,
Cu moroiul, cu moroaica;
Să ieşiţi, să vă mutaţi,
Pe pământ aţi venit
Pe sub pământ să vă duceţi,
Unde cocoş nu cântă,
Unde secure nu taie,
Unde popă nu toacă,
Unde fete mari
Coade nu-mpleteşte,
Unde câine nu latră,
În păduri,
Pe sub buturi.
Cum nu poate sluji popa
Sfânta leturghie
Fără cruce şi tămâie,
Aşa să nu poată veni
Zburătorul cu zburăturoaica
Şi moroiul cu moroaica
Şi N. să rămâie curat,
Luminat,
Ca Maica Domnului ce l-a lăsat.
Descântecul meu,
Leacul de la Dumnezeu.

Se descântă în rachiu de drojdie, cu fir de mătură şi cu cuţit şi se zic vorbele:

Tu cuţit mare,
Domn mare,
Cum ai tăiat tot ce ţi-a ieşit în cale,
Aşa să tai toată legătura după N.

(N. = numele persoanei)