Dezlegarea cu foc viu este bună împotriva trimiterilor de necaz și a celor făcute pe sporul casei ori intre iubiți și prieteni. Dezlegarea aceasta o puteți face și atunci când persoana are semne că i s-a trimis un fapt de boală gravă ce i-a ieșit pe piele și nu se vindecă cu nici un chip. Pentru aceasta trebuie să găsiți un loc mai îndepărtat.
Locul nu trebuie să fie nici umed, nici uscat, să fie loc curat și drept, fără buruieni, iar prin apropiere să nu treacă fir de apă. Foarte bine ar fi dacă puteți găsi acest loc între doi stejari gemeni, adică răsăriți în același timp, căci focul se cuvine vegheat și de parte bărbătească și de parte femeiască. Așezați lemne ca pentru un foc și înconjurați locul cu un cerc magic de vreo doi metri lărgime, desenat pe pământ cu praf de sare și cu cenușă din vatră. Aprindeți focul, fără a folosi chibrituri sau lumânare, cu un cărbune de lemn curat luat din jăratec neîntors cu vătraiul și descântați:
Lumină mare
Doamnă mare
De pe 99 de văi venită
Din 99 de țări întâlnită
Să dai leac și trup și fapt
Foc cu apă botezat.
(acum stropiți focul cu câteva picături de apă rece în care a stat, cu o noapte întreagă înainte, o piatră magnetică)
Cu tămâie tămâiat
(aruncați în foc 3, 7 sau 9 boabe de tămâie ori de șofran)
Cu matura măturat
(presărați pe foc o mână de praf din drum, din loc bătut de picioarele oamenilor, dar putin, ca să nu cumva să se stingă focul)
Pară albă, pară curată
Fară prihană
Fară spurcăciune
In lungis
Și-ncurmeziș
În suiș
Și-n coboraș
Alb codalb
Rosh porosh
Da-mi și leac și trup și fapt.
AMIN!
Pe focul făcut, puneți un vas micuț de aramă, turnați în el nouă paharele cu apă și aruncați două-trei crenguțe de LEMNUL DOMNULUI. Apoi lăsați să fiarbă foarte încet, căci focul născut viu este mult mai fierbinte decât focul obișnuit și are putere arzătoare mai mare. Dacă apa de la fiertură devine roșie, este semn ca lucrarea făcută nu are cale de întoarcere, iar dezlegările de ea le poate face numai o vrăjitoare de ultim rang. În acest caz, stingeți focul și nu mai încercați nimic asupra respectivei vrăji, căci este degeaba.
Dacă însa apa din vas este albă, faceți trei cruci cu cuțitul în ea rostind numele celui sau celei căreia îi descântați și procedați mai departe în felul următor: Turnați apă fierbinte peste focul viu ca și cum ați căuta să-l stingeți. Apoi, folosind negreala ce s-a format din cenușă și apă, trageți cu degetul linii în fața ușii, a ferestrelor ai a porții de la casa persoanei căreia i s-a făcut trimiterea.
Aceleași semne le faceți și dinaintea oricărei intrări ori destupături din casă (la gura pivniței, la ușa sobei sau a podului, e.t.c.)
Oprirea intrărilor cu acest amestec de apă și cenușă de foc viu este o piedică foarte tare, căci puține lucrări vrăjitorești pot să treacă de fierbințeala focului și de lărgimea apei. Focul viu este foc sfânt, căci el nu are sămânță, adică nu e făcut cu scânteie, cu scăpărici de flacără și are, cel mai adesea culoarea albastră, culoarea lunii, care este cel mai puternic astru al lucrurilor vrăjitorești. În timp ce însemnați deschiderile din casă, numărați cu glas tare îndărăt, de la 9 la 1 zicând așa:
Matrice matricată
Lasă gura căscată
De la noua tări si noua mări
De la trei cătei bordei
Neagră ca pacura
Verde ca iedera
Te-oi prinde fără picioare
Te-oi lega la intrare
Te-oi tăia fără cuțit
Te-oi arde fără foc
Și te-oi mânca fără de gura
AMIN!
Cu negreala rămasă, puteți unge colțurile la uși și ferestre ori persoana respectivă pe creștetul capului și la încheieturile mâinilor și picioarelor, ca să fie dăruită cu noroc și ferită de necazuri. Vrăji și descântece Româneşti