Colindăm flămânzi şi goi
În pridvor de gând
Anii ce zac peste noi
Vise aprinzând
Linu-i lin cu dalbe flori
Pe ferestre de-nchisori
Dalbe, dalbe flori. (*)
Zac la uşă drugii grei
Rănile ne dor
Lanţurile-s clopoţei
Ruga noastră-i cor. (*)
Doamne, mâna să-Ţi întinzi
Peste robii tăi
În adâncuri să ne-aprinzi
Stea de vâlvătăi. (*)
Vom porni din închisori
Fulguiţi de nea,
Ca sa-ajungem până-n zori
Langă ieslea Ta. (*)
Drept tămânie-am pregătit
Lacrimi grele-n căni
Aur - lanţul ruginit
Smirnă - sânge-n răni. (*)
Suferinţa vom uita
Sub cereşti lumini
Serafimii vor cânta
Încărcaţi de crini. (*)
Inimile în cununi
Vom aduce-n dar
Peste jertfa lor s-aduni
Nimburi mari de har. (*)