În Betleem colo-n oraș
Dormeau visând locuitorii
Iar lângă turma, pe imaș
Stăteau de paza, treji, păstorii.
Și-n miez de noapte dulce cânt
Din cer cu stele-a răsunat
Se rumenise cerul sfânt
Pastorii s-au cutremurat.
Din slăvi un înger coborî:
„Fiți veseli!"- îngerul Ie-a spus
„Plecați, și-n staul veți găsi
Pe Craiul stelelor de sus!"
Pastorii veseli, în oraș
Spre staul cu pași iuți porniră
Și-un prunc atât de drăgălaș
Acolo-n paie ei găsiră.
Nici leagăn moale, nici vreun pat
Doar fân mirositor pe jos,
Pe fân, în iesle stă culcat
Micuțul prunc: Iisus Christos.
El, Fiul domnului și Crai
Al stelelor de farmec pline
De-atunci cu drag, la voi, din Rai
Cu fiecare iarnă vine!