Noi în seara de Crăciun, Colindăm pe cel mai bun....

Noi în seara de Crăciun,
Colindăm pe cel mai bun.
Colindăm colind duios
Domnului Isus Hristos.

Care bine a voit
Și pe noi ne-a mântuit.
El de-al nostru mare drag
A pășit cerescul prag.

A lăsat frumosul rai
Și-a venit pe-al nostru plai.
Și-a luat asupra lui
Tot păcatul omului.

De aceea când sosește
Nimeni în lume nu-l primește
Iată acum din poartă în poartă
Maica Sfânta în sân îl poartă.

Tot caută un locușor
Pentru scumpul puișor.
Un locușor și-un legănaș
Pentru scumpul îngeraș.

Vrea să-l nască-n loc curat
Ca-i cerescul împărat.
Și-n căldură vrea să-l culce
Ca-i fiuțul ei prea dulce.

Însa nimeni nu se-ndură
Să-i primească la căldură.
Vine noaptea de acum
Și măicuța-i tot pe drum.

Vântul bate și-o pătrunde,
Ar poposi și n-are unde.
Vântul tot mai rece bate
Suflețelul îi străbate.

Vântul bate fața-i blandă,
Plânge măiculița sfânta.
Sfântul Iosif și el plânge,
Sufletul lui bun se frânge.

Îngerii de mila ei,
Se topesc în plâns și ei.
Și cer de la tatăl sfânt,
Un locușor pe acest pământ.

Tatăl sfânt s-a indurat,
Și o peștere le-a aflat.
Și acolo s-a născut,
Cel ce n-are început.

Și când naște Maica Sfântă,
Îngerii frumos colindă.
Maica varsă lacrimi calde,
N-are apa-n ce să-l scalde.

Și-l înfașă în fașe ude
Ca uscate nu-s de unde.
Și de atunci în asta seară
Când vedem măicuța iară.

Îi cântăm și ei duios,
Ca și Domnului Hristos.
Că și ea de-aceea dată,
A răbdat nevinovată.

Și-i iubim pe amândoi,
Că ne-au scos din mari nevoi.
Și sperăm și mult dorim,
În cer, sus, să ne întâlnim.

Și cu dânșii ca să fim,
Totdeauna în veci, amin.

29/11/2023

Foarte frumos

(0) (0)
Evaluați acestă postare:
Generează un alt cod=