La mijlocul Raiului-u
R: Corindele-s Doamne, corinde
În vârful la nouă meri
Arde-și nouă lumânări
Pică nouă picături
Trei de vin și trei de mir
Trei de apă limpejoară
Să facă de-o băișoară
Dar în ea cine se scaldă
Scaldă bunul Dumnezeu
Tot se scaldă, se’mbaiește,
Cu apa se limpezește
Cu sfânt mir se miruiește
Și cu vinul se grijește
Tot se scaldă și se-ntreaba:
Ce-i mai bun pe-acest pământ
Nu-i mai bun ca boul bun-u (bis)
El își trage brazda neagră
Și ne face pâine dalbă
Ce-i mai bun p-acest pământu
Nu-i mai bun ca calul bun
El calea de nouă zile
Ți-o calcă în două zile
Ce-i mai bun p-acest pământ-u
Nu-i mai bun ca oaia bună
Ea cu brânză te hrănește
Și cu lână, te’ncalzește.