Neștiința bate-n praguri,
Noi gândiri imperiale,
Ifose hapsâne-n ranguri,
Vor sublime osanale!
Mutre acre-n vorbe zee,
Când ne dojenesc subtil,
Parcă-s vânturi alizee,
Pustiind dune doctile!
Ce-i mai trist că fac senzații,...
Arcate-n visuri genuine.
Trec punți oceanice-n suspine,
Sub cerul lor vuiesc mioape,
Iubiri în șuiere de șarpe.
Zădărnicia unor valuri,
Idile triste cată maluri,
O..., Doamne cum e cu putință,
Unde-i frumoasa lor credință?
Le...
Trec puntea roasă de suspine,
Din ochii tăi până la mine,
Sub ea vuiesc eterne ape,
Iubiri demult, iubiri de-aproape.
Iubirea noastră pare-o nucă,
Ce sare-n sprinten dor de ducă,
Cum o privesc, revăd în urmă,
Un vis, în neguri cum...
Orașul tânăr e-o pădure,
Sublim în ramură de dor,
Iscat din curcubee pure,
Din vise-n șoim suprem.
Sub arca lui lunecătoare,
Dorinți în curgerea vieții,
Își coc iubirile la soare,
În tot eterul frumuseții.
Sărmanul om căzu în drum,
Cu inima beteagă,
Decesul survenea acum,
După o viață-ntreagă.
Dar poate că ar fi răzbit,
Și poate încă mai trăia,
Concluzia din urmă,
Dar toți în jurui i s-au pus,
Un cerc care sugrumă.
Sărmanul om căzu în drum,
Cu inima beteagă,
Decesul lui venea acum,
După o viață-ntreagă.
Și poate că ar fi trecut,
Convulsia din urmă,
Dar lumea-n jurui a țesut,
Un cerc, care te curmă.
Zadarnic medicii strigau,
Să-i facă...
Vremuiește-n voie vremea,
Iarna inimii..., săraca!
Nu-i mai place, cum e lumea,
Nu-i mai place, cum e joaca!
Nu-i mai place, Primăvara!
Vara, moare de căldură,
Toamna, plânge-n struguri iară,
Tescuiți..., fără măsură!...
Sărmanul om căzu în drum,
Cu inima beteagă,
Decesul lui venea acum,
După o viață-ntreagă!
Și poate că ar fi trecut,
Convulsia din urmă,
Dar lumea-n jurui a țesut,
Un cer care te curmă!
Zadarnic medicii strigau,
Să-i facă...
Doamne mult te-am căutat,
Până-n mine te-am aflat,
Mult am stat în curcubeu,
Sorbind visele mereu,
Multă vie am rodit,
Mult neant am pitrocit,
Până-n tine să cinstesc,
Eu-l meu dumnezeiesc!
Cine zice că-s ateu,
Când cinstesc pe...
Cine știe cât e viu,
Unde-i cresc umbre sicriu?
Știe el în ce pădure,
Bate ritmul o secure,
Legănată-ncet de vânt,
Ca o frunză de cuvânt?
Cine știe cât e viu,
Că-i va crește din sicriu,
Iarbă, floare, ori pustiu?
Cine știe, nu se...
Presimt de tânăr clipa morții,
Regrete serbezi dând binețe,
Nedumerite-n urna sorții,
Cum de-am ajuns la bătrânețe!
Presimt a tinereții floare,
O clipă-n marea galaxie,
Seducătoarea ei paloare,
Topindu-se în veșnicie.
Presimt...
Poezie de Constantin Obadă despre bătrânețe, clipă, regret, moarte, eternitate, dorință, tinerețe, cer, față, steleSubmarinul țării noastre,
Prinde stele-n periscop,
Perle-n apele albastre,
Zarea lumii dintr-un plop!
Și roind seninuri minții,
Din imensul omenesc,
Stinge clipe suferinții,
Și dureri ce umilesc!
Presimt cu anii clipa morții,
Scăldată-n serbede regrete,
Nedumerite-n urma sorții,
C-am dat de furcă bătrâneții!
Presimt a tinereții floare,
Cum o să ardă-n omenie,
Seducătoarea ei paloare,
Topindu-se în veșnicie!
Presimt în...
Poezie de Constantin Obadă despre regret, moarte, eternitate, clipă, dorință, omenie, cer, față, stele, poezieÎmbietore-ntinerești,
Meleagul nins de bătrânețe,
Crăiasă dulce ca-n povești,
În straie verzi când dai binețe!
Din codrii vremii suni cântări,
Și-n plaiuri marșuri de mioare,
Și-n-nobilezi cu-mbrățișări,
Cu argintiu muiat în...
Poezie de Constantin Obadă despre bătrânețe, povești, minune, uitare, oameni, durere, primăvară, lume, soare, poezieTrecuții ani n-o să mai vie,
Ce-i presimțim se duc pe rând,
Natura n-are omenie,
Nici revelație de gând!
Nepăsătoare, nici că-i pasă,
Durerii oarbe, trist destin,
Vicleană, soarbe radioasă,
Prezența clipelor ce vin!
Din câți au fost n-au să mai fie,
Din câți îi am mă dor mereu,
Natura n-are omenie,
Și nici credință-n Dumnezeu.
De-aceia poate, nici că-i pasă,
Când eu mă prăpădesc văzând,
Ea vine..., trece radioasă,
Și moare-n mine strălucind....
Cine știe taina humii,
Doritoare de abise,
Tremurând în carnea lumii,
Flori de dor, și flori de vise?
Cine știe cum se-mbie,
Perla fin-a suferinții,
Colo-n apa străvezie,
Ori în scoica slab-a minții?
Cine-n patimă de-abise,...
Cine știe taina lumii,
Setea oarbă de abise,
Tremurând în carnea humii,
Licăririle din vise.
Cine-n patimi de abise,
Cată altă omenire?
Lasă-n cuiburi pui de vise,
Și se pierde-n strălucire!
Cine știe taina lumii,
Doritoare de abise,
Tremurând în carnea humii,
Flori de dor și flori de vise?
Cine știe cum se-mbie,
Perla-n firul suferinții,
Colo-n apa străvezie,
Ori în scoica slab-a minții?
Cine pătimaș de-abise,...
Ascult în sinea mea un ornic,
Cum bate-n ritmuri dulci secunde,
Cum visul vechi care-i statornic,
Prezența lumii mi-o ascunde!
Eu ard în patima gândirii,
Predele care țin și mint,
Căci vreau în arca omenirii,
Palate viselor...
