Am tot strâns din necuprins,
Setea lacrimi-n prelins,
Tremurând dorințe mii,
Peste-a mărilor stihii,
De-am atins ce-i omenesc,
Sinei mele mulțumesc!
De-am pierdut anii dintâi,
Cu sparența mă mângâi,
Că în seri ploioase, reci,...
Eterna clipă-ncepe lumea,
Limanul lumii, aceiași clipă,
Deaceia ni se pare vremea,
Delir, pe-o singură aripă.
Adormit subtil de gânduri,
văd o lume neștiută,
pe când sufletul,
afară,
pe-o bancă,
de aseară,
cu alt suflet care-l știe,
logodindu-se în taină,
sorb imensități,
tăcerii.
Miezul nopții cerne stele,
peste suferinți rebele,...
Poezie de Constantin Obadă despre bancheri, suferință, suflet, fericire, flori, grădină, cugetare, iubire, stele, lumeDacă beam încet Cotnarul,
Dintr-o cramă-n altă cramă,
Nu știam ce e calvarul,
Să nu fii un om de seamă!
Da-l băui din etichete,
Ce iluzie deșartă,
Fără gust fără buchete,
De-mi făcui și-un benchi în soartă!
Orașul tinerei livezi,
Sublim în ramure de stei,
E-o lume-n care întrevezi,
Boirea altor bravi Antei!
Sub arca lui ce-i visătoare,
Iubirea naște din dorinți,
Eterna lumii înălțare,
Ivită dintre suferinți!
Eterna clipă-ncepe lumea,
Limanul lumi-aceiași clipă,
De-aceia mi se pare vremea,
Delir pe-o singură aripă!
Adormit subtil de gânduri,
Văd o lume neștiută,
Pe când sufletul afară,
Pe o bancă de aseară,
Cu alt suflet care-l știe,
Logodindu-se în taină,
Sorb imensități tăcerii!
Miezul nopții cerne stele,
Peste creștete bălaie,
Până-n...
Poezie de Constantin Obadă despre bancheri, suflet, fericire, flori, grădină, cugetare, iubire, stele, lume, poeziePoemul toamnei, ce-ntârzie,
Oricât, i-am da, o formă pură,
Nu tremură..., de poezie,
Nu radiază..., vreo măsură!
Rugina lui, încet l-apasă,
Spre visul, marilor înghețuri,
Când el, în rada lor se lasă,
Sedus, de patimi și eresuri!...
Atâtea gânduri stau să vie,
Din lumea încă ne-ntrupată,
De parcă marea tragedie,
N-am fi jucat-o niciodată.
Eu o ascult cum înfioară,
Eterna sfântă desfătare,
Când cu lumina ei selară,
Aprinde-n suflete alt soare.
Atâtea gânduri stau să vie,
Din lumea încă ne-ntrupată,
De parcă marea tragedie,
N-am fi jucat-o niciodată!
Eu o ascult cum înfioară,
Aceiași sfântă desfătare,
Până lumina ei stelară,
Aprinde-n suflete alt soare!
Scormonind adâncuri din noian de vreme,
Suferința lumii din altare geme,
Iar durerea vieții cu tristețea firii,
Leagănă din patimi lacrima iubirii!
Ce splendori uitate ar putea să lege,
Omenirea iară cu naturi betege,
Derulând...
Poezie de Constantin Obadă despre suferință, uitare, oameni, tristețe, lacrimi, lege, speranță, vreme, durere, moartePleca-voi deci uitării cale,
Umbrit de veacuri care vin,
Cum marea-n valurile sale,
Vibreaz-al veșniciei chin.
Pierdute-or fi din mine toate,
Dar regăsindu-se-n cei vii,
Cântarea mea nu mai străbate,
Altare, sfintei poezii.
Pleca-vom mulți uitării cale,
În zori de lumi ce altei vin,
Cum marea-n valurile sale,
Se primenește în declin.
Pierdute par a noastre vise,
Dar regăsindu-se mai vii,
Vor străluci din largi abise,
Altarul marii poezii!
Ce suntem noi din veșnicie?
Un joc sublim, o poezie,
O teamă lungă de-ntuneric,
Spoită cu un vis himeric,
Când între poli de lumânare,
Ne stingem, unică visare.
Ne stingem unică visare,
Sfioși în fum de lumânare!
Ce-i pentru sori o biată eră,
Pierdută-n sinea-i efemeră?
Ce-i pentru lună un mileniu,
Când n-are suferinți nici geniu?
Ce-i pentru stea o licărire,
Când licărul e nemurire?
Ce-i...
Poezie de Constantin Obadă despre vis, imortalitate, fum, suferință, frică, eternitate, moarte, geniu, sublim, steleTânăr urci vioi pe scara vieții,
Dezlegând gândirii noi șarade,
Suflet necuprins cum sunt poeții,
Iști din clipe veșnice balade!
Când te bat urgii mereu din urmă,
Decâderea urcă înălțării,
Rareori o patimă mai curmă,
Timpul tău...
De-oi muri prieteni nu cătați prin pagini,
Răsfățatu-mi suflet roind dulci imagini,
Ci-n devălmășia codrului vieții,
Unde curg torente unde-s șoimi poeții!
De-oi muri prieteni nu cătați cu sila,
Rudă că-s cu alții cum vă este mila,...
Din valea lumii mă desprind,
Masiv, cu chip de cetățuie,
Și ca dorința de colind,
Cântarea mea, în valuri suie.
Iar când visez, întrezărind,
Adâncul lumilor albastre,
Din strălucitul lor colind,
Renasc cântării vremii noastre.
Din valea lumii mă desprind,
Masiv cu chip de cetățuie,
Și ca dorința din colind,
Cântarea mea în valuri suie!
Iar când visez întrezărind,
Adâncul lumilor albastre,
Din strălucitul lor colind,
Renasc cântării vremii noastre,
Din valea lumii mă desprind,
Un pisc, cu cap de cetățuie,
Și ca în dorul de colind,
Cântarea mea în slavă suie.
Și din rotirea mea roind,
Adâncul zărilor albastre,
La fel cum dorul de colind,
Renasc, cântării vremii noastre.
