Pleca-ne-vor uitării vorbe,
Sublime timpuri care vin,
Cum marea-n valuri se resoarbe,
S-ogoaie zbaterea-i mai lin.
Pierdute-or sta a noastre vise,
Până cohorte de urmași,
În era altor paradise,
Ne-or zice simplu: vechi incași.
Numai cu sportul, civilizația, nu câștigă decât forțe brute, animalice.
Ce rost au, oriunde și oricum, asemenea discuții, care,
întocmai ca niște paravane, ascund incultura și mitocănia unora.
Discuțiile sportive, dublate ori căptușite cu o...
Poezie de Constantin Obadă despre civilizație, plictiseală, sport, perfecţiune, haos, cultură, timp, moarteNi-i dat să trecem prin lumină,
Prin zodii care lasă urme,
Moștenitori când au să vină,
Să urce culmi, visări să curme!
Și-or să foșnească, cu-alte ramuri,
Nădejdea către alte culmi,
'Nainte cu mai multe flamuri,
'Nălța-vor cânt,...
Câte trrec în lume vicii,
Nu-s în fond decât delicii!
De când lumea le sfidăm,
De când lumea le gustăm.
Unii sunt care se jură,
Uneori chiar pe scriptură,
Că le lasă în pustie,
Dar păcatul, cum se știe,
Crește ca o geometrie.
E...
Câte trec în lume vicii,
Nu-s în fond decât delicii!
De când lumea le sfidăm,
Și de-atunci le și gustăm!
Unii sunt care se jură,
Uneori și pe scriptură,
Că le dă în cea pustie,
Dar năravul, cum se știe,
Din păcat, crește o mie,...
Pleca-ne-vor uitării oarbe,
Sublime timpuri care vin,
Cum marea-n valuri se resoarbe,
S-ogoaie zbaterea-i mai lin.
Pierdute-or sta a noastre vise,
Până cohorte de urmași,
În era altor Paradise,
Luci-vor temple de incași.
Pleca-ne-vor uitării vorbe,
Sublime timpuri care vin,
Cum marea-n valuri se resoarbe,
S-ogoaie zbaterea-i mai lin.
Pierdute-or sta a noastre vise,
Pân' resorbindu-se-n urmași,
În era altor paradise,
Luci-vor temple de incași!
Pleca-ne-vom uitării oarbe,
În ritmul vremilor ce vin,
Cum marea-n valuri se resoarbe,
S-ogoaie zbuciume mai lin.
Pierdute-or pare-a noastre vise,
Dar resorbindu-se mai vii,
Sublimul celor Paradise,
L-or cumpăni în poezii.
Din dorul meu mă istovesc,
În mii de doruri mute,
Căci tot limanul omenesc,
Stă-n legi necunoscute!
Chiar dacă visul nu-l ajung,
În cât mi-e dat veleatul,
Cu râvna mea sfioasă-mping,
Lumina vremii în tot hatul!
Din dorul meu mă istovesc,
În mii de doruri multe,
Căci tot limanul omenesc,
Stă-n legi necunoscute.
Chiar dacă visul nu-l ating,
În cât mi-i dat veleatul,
Cu râvna mea sfioasă-mping,
De-a lungul și de-a latul.
Firave fire de noroc,
Întrezăresc în cale,
Buchet dulceag de busuioc,
Stropit cu osanale!
Iar eu din el îmi fac un vis,
Cum n-a mai fost anume,
Și-adâncul lumilor abis,
Îl leg de-un searbăd nume!
Astfel cum apa mării-n vad,...
Poezie de Constantin Obadă despre ploaie, noroc, nume, apă, iubire, bunul simț, simț, vis, zi de naștere, poezieUnii totuși mai gândesc,
A fi fericit înseamnă,
Tot huzur în trai lumesc,
Făr-a muncii stil ce-ndeamnă!
Dar natura-n sinea ei,
Poart-a râvnei devenire,
Aprigă-i ca niște zmei,
Dar și cântec de iubire!
Fericirea, mult visată,...
Poezie de Constantin Obadă despre fericire, stil, ploaie, natură, apă, moarte, iubire, viață, poezieDar dac-acolo nu e chin,
Rămâie tot cum este,
Căci de-oi pleca, poate termin,
O searbădă poveste!
Așa că unde nu simți chin,
Rămâie acolo-n veci cum este,
Când voi pleca, poate termin,
O veșnică poveste.
Eu știu spre bine, c-am să mor,
Iar martor mi-e norocul,
Că-n traiul lumii trecător,
Sublim e numai jocul!
Din el ades ce-i readmir,
E sloboda-i uitare,
Cu tot naivu-i elexir,
O brumă-n prag de soare!
O biată iarbă de rămân,...
Poezie de Constantin Obadă despre uitare, jocuri, povești, sublim, noroc, bine, zi de naștere, lume, soare, viațăEu isc o slovă lapidară,
Din taina muzei ce-i pătrunsă,
Și trag în cumpăniri de seară,
Lumina care stă ascunsă.
Chiar de mi-i slova lapidară,
De taina muzei e pătrunsă,
Și trag din cumăniri de seară,
Lumina care stă ascunsă.
Eu isc o slovă lapidară,
Din taina muzei ce-i pătrunsă,
Când trag în cumpăniri de seară,
Lumina-n care stă ascunsă.
Eu scriu o slovă lapidară,
Din taina muzei ce-i pătrunsă,
Când trag în cumpăniri de seară,
Lumina-n care stă ascunsă.
Adesea prind idei stelare,
Din noaptea lumii care vine,
Cuvinte-n raze solitare,
Ce scapără visări-n sine!
Dar le zăresc apoi prin clime,
Cum ostenesc idei neclare,
Cum vor să cânte cu-alte rime,
Eterna lumilor mișcare!
