Eu, Simonă Constantină, Sora noastră cea mezină, Cu drag te îmbrăţişez Şi de ziua ta-ţi urez Infinită sănătate, Că-i mai bună decât toate! Tu în toate să fii bună Şi la boli să fii imună! Să fii veşnic fericită Şi de toţi să fii iubită, Să ai...
Zeul vinului şi-al viei,
Al extazului, beţiei,
A avut copii "vreo mie";
I-a făcut toţi la beţie?
Cu bacante, cu soţii?
I-a făcut toţi la orgii?
I-a făcut cu bucurie,
Sau din pură nerozie?
Când dragostea îşi face spre inima ta scară,
N-ai linişte şi pace din zori şi până-n seară;
Atunci când te furnică ai dragostei fiori,
N-ai somn şi n-ai odihnă din seară până-n zori.
O, femeie prea frumoasă,
Tu eşti piatra preţioasă
În acea bijuterie
Ce-i a noastră căsnicie!
Eu, cel ce-ţi ador făptura,
Eu, iubito, sunt montura;
Tu eşti piatra, briliantul,
Eu montura şi liantul.
Astăzi toate-s de vânzare: Cinste, ţară şi onoare, Caracterul, demnitatea, Adevărul şi dreptatea, Fraţii, mama şi credinţa, Funcţii, titluri, conştiinţa, Faima şi moralitatea, Mila şi integritatea, Geniul şi inteligenţa, Omenia, inocenţa,...
De câştigă-aici Ciolacu,
Românaşii dau de dracu.
De câştigă Trump maneta,
Sigur va lua foc planeta.
într-o ramă de hârtie
mărginită-n ea multiplu
câte particule de a fost
în fumul trenurilor
prea mult îndepărtate?
câte văi și dealuri
într-o filă de suflet
astfel ca pe toate
să răsară dintr-odată
florile copilăriei toate?
câte dimineți...
să slăbim al setei chin
să bem apă din izvoare
de minute călătoare
să sorbim eternitate
din șiștare de bogate
zări de pace și dreptate
și cu toate strânse-n piept
să străbatem infinit
până când am obosit
și tăcute vor fi toate
iar...
de ce mă apropii
în mine doarme un străin
cu mâinile strânse
ca un copil – plânsul
n-am să-l pot duce, nu-l atinge, nu mă atinge
sunt un pământ în care doarme
infinitul
în gara asta a speranţei,
îţi dau trup uneori cu dragoste,
trecând degetele peste suflet;
nu respir, nu clipesc,
să nu doară, să nu tacă
privirea de dor
apoi sunt ierni şi trenuri nu mai vin
nici poştaşul nu mai ajunge
ţiuie câmpurile...
nu se ştie unde opreşte trenul
nu se vede semn de haltă
nici gară pe linia asta
nu vine niciun controlor
nici supracontrol, nu sunt în cf-ul imaginar
biletele… frunze de tei
drum cu anotimpurile pe încheieturile mâinilor
şi acari veseli...
din mine urc spre mine
cu braţele întinse
vrând să mă cuprind
să mă strâng la piept
să-mi spun că mă iubesc
şi că mi-a fost dor
şi mi-am scris versuri
când încerc însă –
mă cutremur
nu am curajul să-mi spun
nu-mi mai sunt aproape...
ai spune că e început de lume acest cer
pământul – o inimă de piatră – fumegă
lanţuri genetice – primul strop de ploaie
şi prima amibă – al doilea strop va creşte
primul lăstar, iar al treilea, primul ochi
până la om, nu mai e decât o...
copii suntem
cu rădăcinile în suflete de părinți
cu inimi XXXL sau doar cât un inel
pe deget de domnișoară
ce exersează la vioară în mansardă
când nucii și castanii aruncă în trecători
inimi de zei de aer și frunze
și alunițe de ploi și...
ce zbor
cobor, heeei, fraţilor tei,
întindeţi braţele
mulţumesc, urc. eheeei, singur vântul
doarme în umbra norilor de ieri
l-am prins de călcâi
staaai…
ce gând zănatic
privesc o carte – nu
ea mă priveşte, mă citeşte
ca o fiinţă setoasă...
am spus atunci: înalţă-te
luminează-te de gândul ploii
desfă-te în segmente de răsărit
încolţeşte în inima pământului
colorează mările
ascultă păsările, imaginează cerul
înfrăţeşte pietrele
dă formă de albastru templelor
descoperă...
poţi să alergi cum timpul de-a lungul şi de-a latul,
cu surâsul în mâini, cu îmbrăţişarea pe buze,
să înveţi teii să ningă magnolii
şi cireşii ceasuri cu o clipă din viorile lui Corelli
repetată infinit pur. diminețile
să încurci alfabetele...
stă-ntâmplarea pe din două
parte zi și parte noapte
parte viață, parte moarte
stă o carte pe o rază
deschisă către amiază
stă privirea lor de prunci
peste anii ce s-au dus
stă un fluture pe-un drum
apărut de nu știu unde
apărut de nu știu...
doi de doi iscați din ploi
într-o luni de marți sau joi
și o umbră de cărare
au iscat o alergare
printre galaxii de clipe
fără unduiri de-aripe
numai zbor fără odihnă
să coboare ieri în tihnă
într-un semn de întrebare
trei de trei le-au...
cât adevăr încape într-un ceas,
câtă întrebare,
câte braţe schiţează regăsiri,
câte priviri sărutul,
când trenuri se scriu între azi şi ieri,
din întâmplare în întâmplare,
şi nu mai ştii eşti sau te scriu teii…
cât vis în vis, cât dor în...
Poezie de