Ce duhuri rele port în piept,
De nu mă lasă, să respir?
Natură, ai gândit nedrept,
Când m-ai muiat în elixir.
La ce tot iști în arca mea,
Comori gândirii clare,
Când ai sortit ca orice stea,
Să pier uitării-n zare.
Ce demoni Doamne port în piept,
De nu mă lasă să respir?
De ce m-ai miruit nedrept,
Natură tu cu elixir?
La ce tot iști în arca mea,
Comori gândirii clare,
Când ai sortit ca orice stea,
Să pier uitării-n zare?
La poala unui munte falnic,
Acuma veacuri scrise-n urme,
Un Domn Român, în straie jalnic,
Opri, cu oaste și cu turme!
Să ridicăm aici cetatea,
Popor iubit, lovit de soartă,
Să-nchidem tainic libertatea,
Cu-ntineriri de străji la...
Poezie de Constantin Obadă despre libertate, trufie, morală, dușmani, țară, credință, destin, oameni, cugetare, umbrăLa poala unui munte falnic,
Acuma veacuri strânse-n urmă,
Un Domn român în straie falnic,
Opri cu oaste și cu turmă!
Să ridicăm aici cetatea,
Popor iubit lovit de soartă,
Să-nchidem trainic libertatea,
Cu-ntineriri de străji la...
Poezie de Constantin Obadă despre libertate, trufie, morală, dușmani, inteligență, țară, credință, destin, oameni, cugetareN-am zburat, din munți în stele,
N-am vâslit, nici mări albastre,
Ci-am robit, durerii mele,
Drama, crudelor dezastre!
Mi-au rămas, în colivie,
Amintiri, cântări sihastre!
Cine, azi, să mai învie,
Drama, stinselor dezastre?...
Sublim poetul m-a numit,
O trestie-a gândirii,
Creând astfel eternul mit,
Ce suie devenirii!
Când mă adie dulci zefiri,
Molatic cad iubirii,
Dar de mă bântuie vampirii,
Aprind vulcanii firii!
Îmi vine..., câte-odată,
Să zbor..., până la stele,
Să leg nemărginirea,
Cu aurul din ele,
Să leg, legenda lumii,
Cu focul vremii noastre,
Drept imn de biruință,
Filtrat, prin zări albastre!
Îmi vine..., să nasc lumi,
O...
Sublim poetul m-a numit,
Din trestii gânditoare,
Ades răscolitoru-i mit,
Tânjește și mă doare!
Când mă adie dulci zefiri,
Mă arcuiesc iubirii,
Dar de mă bântuie vampiri,
Apocalips sunt firii!
Același timp, neîndoios,
L-au cunoscut străbunii,
Scăldat în vară, luminos,
Iubind în ierni, tăciunii!
Când omu-i tânăr, și mai șui,
Etern..., îi pare timpul,
Dar, cum regretă clipa lui,
Când moare-n el Olimpul!
Lăsați-mi calea mea, deschisă,
Spre lumea, care-o întrevăd,
Nu-i tragedia-n fond ucisă,
De n-are-o umbră, de prăpăd!
Lăsați-mi calea mea în urmă,
Și căutați, un trai mai bun,
Căci unu-n vise când se curmă,
Cei tineri, veșnic, îl...
Poezie de Constantin Obadă despre tragedie, tinerețe, eternitate, zi de naștere, umbră, vis, lume, poezieEu..., nu-s din neam miop,
Am tot vederi, albastre,
Arar, un gând ciclop,
Mă-nvăluie-n dezastre!
O..., cum Doamne iartă, nu pot să-i încalec,
Vremii, Ducipalul, nărăvaș din fire,
Cum nu știu, tainul unde să-l înduplec,
Ca să-i smulgem taina, întru nemurire!
Bat în lume astăzi, mii de noi lasouri,
Unii, prind copite, alții numai...
Nu cătați prieteni tinereții mele,
Suferinți eterne lăcrimând din stele.
Nu cătați din vicii să-ntocmiți o gamă,
Cine nu aleargă patimii când cheamă?
Suferința vieții chiar de-i lungă cale,
Singură se trage ca un râu la vale,
Ce...
Poezie de Constantin Obadă despre cadouri, dispreț, prietenie, suferință, scris, poezie, cugetare, durere, rău, moarteUn cântec straniu, mă-nfioară,
Și simt în suflet, un copil,
Cum vine tainic și-mi strecoară,
Dererea patimii, tiptil!
El, mă robește-n fiece seară,
Iubirii, dorului hoinar,
Și ca un vânt încins, de vară,
Adie-n visul meu,...
Ades provincia hilară,
Simbol de vicii și orgolii,
De câte ori se vrea stelară,
Ascunde patime și molii!
Dar ori ascunzi în sân o mare,
Ori marea dup-un cer cu stele,
Pagina nopții când apare,
Se conturează după ele.
Și numai...
Poezie de Constantin Obadă despre simbol, nebunie, dans, ură, măsură, suferință, salariu, zi, cer, zi de naștereZvâcnește lumea-n întuneric,
Cupole pline de hazard,
Să prindă țărmul nestatornic,
S-ogoaie vise care ard.
Din valuri reci chinuitoare,
Încinse-n lanț adeseori,
S-a primenit acea candoare,
De oameni șoimi nepieritori!
Mai moare-n dorul meu o floare,
Aceiași poate în fond mereu,
Dar eu mai sper o reluare,
Din primăvara altui eu!
Chiar toamna asta cumsecade,
Deși-mi surâde a noroc,
Din strălucirea ei mă scade,
Grăbind încet al meu soroc!
Destinde bolta om destoinic,
Cu albăstrimi din tulburări,
Și iscă-n tot ce-i nestatornic,
Esența marii cugetări!
Căci fulgerând catapeteasma,
Cu suflete de oamneni buni,
Tu picuri veacului agheazma,
Ce din iubire o aduni!
De ce, pe patul suferinții,
Acei, ce-ar trebui s-aline,
Disprețuiesc durerea ginții,
Cândva, speranțe țării-n bine?
De ce-ntr-o chinuire oarbă,
Ei, lasă trupuri, deznădejdii,
Când ar putea, c-o simplă vorbă,
Să-i întremeze, din...
Poezie de Constantin Obadă despre conștiință, speranță, numere, măsură, durere, natură, bine, lume, poezieDin suflete curg chihlimbare,
Sporind cu doruri vii natura,
Cum elixire din umbrare,
Setoase umplu-n gol măsura!
Din suflete fără conture,
Credinței zugrăvind altare,
Va crește poate-acea pădure,
Nuntind speranțelor cântare!
