Bolta nopții, ciuruită,
Pe la margini, cu sticliri,
Mișcă luna, îndrăgită,
Cheamă dor, către iubiri.
Raza ei, cu aur leagă,
Flori tăcute, de mărgean,
Când, cu grație pribeagă,
Farmec, picură-n ocean.
Gerul, pișcă floarea gheții,
Cu luciri diamantine,
Cavalerii dimineții,
Vin timizi, din țări străine.
Ochi orbit, de cucuvaie,
Soarele, târziu s-arată,
La fereastra din odaie,
Plâng și flori și dor de fată.
Cu o cosmică aliură,
Inchin zeilor galactici,
O săgeată de lumină,
Tocmai de la polii arctici.
Multe stele cântă grave,
Cu o rară măiestrie,
Eu, încerc niscai octave,
Cu o pană sidefie.
Unii, prind cu artă fluturi,...
Poezie de Constantin Obadă despre melancolie, poezie, stele, fum, tinerețe, mister, copii, artă, artă fotografică, zborEu sunt, cărarea unui deal,
Ce suie către munte,
Ecou, zorit de ideal,
O trecere, pe punte.
Eu sunt, argintul unui val,
Sclipire scurtă-n zare,
Din universul meu, banal,
Un cânt, în lume sare.
Eu sunt, norocul unui ins,
În...
Îmi place s-aud, cum șuieră vântul,
Când gerul e tare și iarna e grea,
Îmi place s-aud, cum șuieră vântul,
Când stau la căldură, cu dragostea mea.
Îmi place să tai, talazuri mărețe,
Furtună să fie și eu, marinar,
Îmi place să tai,...
Iarna sură, sună parcă,
Zarea lumii, cât cuprinzi,
Tăinuite ape-n arcă,
Prind lucire, de oglinzi.
Noapte-n ele, clar, reflectă,
Cerul, plin de licurici.
Gerul, arde ca o sectă,
Capul unor venetici.
Aburi mulți, ies sub...
Cântecele, mor pe masă,
Cobza, doarme colbuită,
O tăcere grea, apasă,
Struna, veșnic plumbuită.
A plecat demult, bătrânul,
De un veac, doarme sub stâncă,
Când și când, oftează scrinul,
Fluierul, mai plânge încă.
Eu...,sunt stingerea eternă,
Mugur vin și toamnă plec,
După iarna grea, ori cârnă,
Bucurie, iar petrec.
Eu..., sunt setea de mișcare,
Nervul, pulberii stelare,
Lună - moarte - viață - soare,
Om etern, în calendare.
Poezie de Constantin Obadă despre bucurie, eternitate, toamnă, moarte, vin, lună, soare, viață, poezieVrei, strălucirea unui gând?
Fă-ți trepte-n timp, cu timpul,
Urcându-le încet, pe rând,
Poți cucerii..., Olimpul.
Dar, de se-ntâmplă ca să cazi,
Din piscul înălțimii,
Tot ești pădure, grea de brazi,
Și căpriori, mulțimii.
Ca o febră recurentă,
Zorul, bântuie în zile,
Lumea, măsoară atentă,
Verbul trecerii în file.
Aburesc copiii colinde,
Măiestrite-n limbă clară,
Bucuria țării prinde,
Un contur, de primăvară!
Cu dulce grai, în ritm sprințar,
Alin, necazuri și amar,
Seninul faptelor, mereu,
Îl strâng din tulbur heleșteu.
Iubiri mărunte risipesc,
Și grabnic, alte încropesc,
Din car de minte, potrivit,
Cânt vers, în taină licărit....
Chiar dacă vântură ninsori,
Și pier, în noaptea vieții,
Renasc cocoș și sun în zori,
Cântarea dimineții.
Când ascult, un oarecare,
Cu grai dulce și subtil,
Joacă-n unde, sclipitoare,
Curgătorul vieții stil.
Când îl văd apoi, la treabă,
După colț, cum joacă șah,
Tremurând, vicleană barbă,
Sub turban de padișah.
Când mai văd, cum...
Glasuri, cânturi,
Dați avânturi,
Pe pământuri,
Glasuri, cânturi,
Blânde mame,
Dospiți poame,
Sub năframe,
Blânde mame.
Oameni, oameni,
Dați în fameni,
Culegi oameni,
Dacă-i sameni.
Glasuri, cânturi,
Dați...
Fantezia, toarce vise,
Lungi, din caierul gândirii,
O-mpletire..., de abise,
Joacă-n preajma presimțirii.
Timpul, picură olimpic,
Nerv isteț, în spuma glumii,
Când, cu sârg, din soare epic,
Pun fuștei, la scara lumii.
E toamnă tristă și în parc,
Ca ochii omului sărac,
Tremurătoare ramuri plâng,
Și-n coaja umedă se strâng.
Pe strat de frunze ruginiu,
Aleargă dorul vieții, viu,
Plouat, cu raze de amor,
El vede vremea..., fără nor.
E toamnă,...
Voi..., oameni,
care smulgeți, naturii taine,
care purtați pe umeri,
timpul ideal, de mâine,
care deslegați,
vraja pământului,
și zborul planetar,
care cinstiți munca
și cântul lunii,
care slăviți pacea,
și aruncați în hăuri,...
Poezie de Constantin Obadă despre război, imperfecțiuni umane, cărți, zbor, ideal, muncă, pace, oameni, urăFum pierdut, în larga zare,
Zboară anii tinereții.
Eu mă uit, cum bat din aripi,
Frumuseți, ce pier la soare.
Eu mă uit, cum trec din zare,
Și se pierd, mereu, în zare,
Albe păsări..., călătoare.
De când eram școlar,
am prins a stihui...,
gânduri,
Dar, niciodată,
n-am scris,
gândul pur.
Când îl citeam,
în ritmul slovelor,
părea..., un străin,
palid și rece,
frate..., vitreg,
gândului pur.
Dar...,
oameni...
Poezie de Constantin Obadă despre oameni, laudă, scris, cuvânt, adevăr, poezie, moarte, cugetare, lume, viațăGândul omului,
uimitoarea lui...,
putere,
a silit mașina,
să-l asculte
și să scrie,
ca dela sine,
unul...,
din cele mai îndrăznețe...,
gânduri!
