Joc perfid!
Caiet - Constantin Obadă - 1970
Ce-i pentru oameni veșnicia?
Un joc perfid cu ironia,
Ori teama grea de întuneric,
Spoită cu un gând himeric,
Când între poli de lumânare,
Ne stingem unică visare.
Cu vârfuri noi spre rădăcină,
O clipă-n ramuri mai petrec,
Apoi cobor către tulpină.
Acolo eu mă simt profund,
Ca universul fără margini,
De gerul cosmic când m-ascund,
În coaja ei ca-n mii de oameni!
Ce-i pentru oameni veșnicia?
Un joc perfid cu ironia,
Ori teama grea de întuneric,
Spoită cu un gând himeric,
Când între poli de lumânare,
Ne stingem unică visare.
Ce-i pentru oameni veșnicia?
E jocul unui om cu ironia,
Ce poartă gândul lui fantastic,
Stropit cu iz de vis romantic,
Căci între poli de lumânare,
Ne stingem unică visare.
Sunt o livadă de imagini,
Ivită-n prag de căi bătute,
Să coc eternele imagini,
Cu raze încă neștiute.
Nu poți zbura prin căi lactee,
Până nu știi planeta toată,
Nu poți iubi fără femee,
Nici zămisli a lumii roată.
Sunt o...
Visul norilor din valuri,
E să picure-napoi,
Strălucite idealuri,
Care leag-a lumii ploi.
Visul stelelor nisipuri,
Stă în licărul profund,
Care leagă-n fel și chipuri,
Universuri ce s-ascund.
Visul dragostei statornic,...
Sub pământuri roditoare,
Dorm istorii milenare,
Ape curg, spală nisipuri,
Din clipirea altor clipuri.
Pietre mici și colțuroase,
Sunt povești din alte case,
În frunzare împietrite,
Vechi porticuri strălucite.
Numai oamenii...