Mor copii pe drumuri în Biafra țară,
Mor cătând o pâine din zori până-n seară,
Foamea din orbite, scoate globii mari,
Prin stomacuri urlă hoarde de tătari.
Omenire surdă care iști rachete,
Cum lași tu să moară un popor sub soare?...
Poezie de Constantin Obadă despre oameniO dulce bunicuță, mi-a spus că în iubiri,
Mor visele urâte, cum mor iubind satiri,
Că basmele se leagă, cu alte mii de basme,
Că straiele vieții nu sunt decât fantasme.
Că omul în lumină, cu greu se-nvrednicește,
Ci tot în neguri cată...
Poezie de Constantin Obadă despre oameniNu aștepta acele vise,
Spoite-n patima uitării,
Ci iscă din nădejdi ucise,
Speranțe încă înălțării.
Nu rabdă omenirea vise,
Roite-n nopți de revelații,
Ci dornică de noi abise,
Eternul ei încearcă spații.
Poezie de Constantin Obadă despre oameniNu aștepta acele vise,
Căzute-n patima uitării,
Ci iscă din nădejdi ucise,
Speranțe încă înălțării.
Nu rabdă omenirea vise,
Roite-n nopți de revelații,
Ci dornică de noi abise,
Eternul ei încearcă spații.
Poezie de Constantin Obadă despre oameniCând au plecat băieții să moară în război,
Erau câmpii mănoase, și bine pe la noi,
E drept musteau în oameni speranțe de pitac,
Căci veșnice nevoi, stă-n praguri de sărac!
Dar cei ce i-au mânat departe de zurbavă,
Ideia de măcel o...
Poezie de Constantin Obadă despre oameniCupola cea albastră de-ar ține ani în șir,
Chiar soarele iubit ar nimici natura,
Tot ce-i în jurul nostru-ar fi un cimitir,
Iar setea fără margini ar devora făptura.
Dar nu se-ntâmpl-acestea și nori îmbietori,
Chiar și-n pustiuri duc,...
Poezie de Constantin Obadă despre oameniO dulce bunicuță, mi-a spus că în iubiri,
Mor visele urâte, cum mor iubind satiri,
Cum basmele se leagă, cu alte mii de basme,
Cu rosturile vremii, adeseori fantasme.
Că omul spre lumină, tot cade-n întuneric,
Dar nu renunță pururi,...
Poezie de Constantin Obadă despre oameniNu pot să scriu cu mâna stângă,
Dar dreapta o-ndrăgește fără margini,
Cum inima și țara, bat tot pe stânga,
Iubirea mea de oameni se adâncește-n pagini!
Poezie de Constantin Obadă despre oameniNinge din imperiul vremii,
Cel albit și fără margini,
Ninge-n toamna anatemii,
Primăveri să crească-n oameni.
Ninge armonii troiene,
Clinchete de zărvi în stradă,
Fulgi acum sclipind din gene,
Mâine-n zori vor fi zăpadă.
O...
Poezie de Constantin Obadă despre oameniDorm istorii milenare,
Sub pământuri roditoare,
Ape spală mii de chipuri,
De cetăți, acum nisipuri.
Câte-o piatră mai colțoasă,
Amintește de vreo casă,
Câte-o frunză împietrită,
Vechi porticuri strălucite.
Numai oamenii...
Poezie de Constantin Obadă despre oameniÎn sânii tăi micuți păstrezi,
Comori nebănuite,
În care îi botezi,
Iubirea mea în ore sfinte.
O..., lasă să-i privesc duios,
Cu ochii suferinții,
Să mă îmbăt nesățios,
Ca-n dragoste părinții.
În sânii tăi frumoși ascunzi,
O...
Poezie de Constantin Obadă despre oameniAdor sublimul tău pământ,
A cărui iarbă verde sunt,
Nepieritoare țară!
Ador al apelor tumult,
A căror vise le ascult,
În vuiet către mare!
Ador a codrilor cântări,
Când sună cornii-n depărtări,
Ce-ndeamnă la iubire!
Ador...
Poezie de Constantin Obadă despre oameniAdesea zicem repetând:
O..., Primăvară! Vină!
Când jocul vieții-n noi mustind,
E dornic de lumină.
Iar Primăvara, ascultând,
Chemării vremii noastre,
Apare-n clipe surâzând,
Uimind cu zări albastre.
Adesea zicem repetând,...
Poezie de Constantin Obadă despre oameniCând mă jucam cu bunicii,
credeam că bunicul e Ceahlăul,
iar bunica Sfânta Ana, care ogoaie,
din piscul hornului, vatra pământului.
În ochii lor blânzi, mi-am scăldat copilăria,
iar din lacrima lor, mi-a încolțit în suflet iubirea....
Poezie de Constantin Obadă despre oameniDe stele de luceferi,
Ce tremură-n tării,
De sorii ce-au pereche,
Mai poți astăzi să scrii?
De când e viața minte,
De toate s-au tot spus,
În tomuri de cuvinte,
Cum stau acolo sus!
Aice pe pământuri,
Și apele se știu,
Din miile...
Poezie de Constantin Obadă despre oameniCând trec prin sate cu mașina,
Și mai zăresc case cu stuf,
Simt cum se tulbură lumina,
Și timpul prinde-n nări năduf.
Și mă cuprinde o tristețe,
Că mai apar în drumul meu,
Cupole-n ochiuri plângărețe,
Rămase de la Dumnezeu....
Poezie de Constantin Obadă despre oameniCe-i pentru oameni veșnicia?
Nu-i decât joc cu poezia,
Nu-i decât gândul lor fantastic,
Spoit cu iz de vis romantic,
Căci între poli de lumânare,
Ne stingem unică visare.
Poezie de Constantin Obadă despre oameniO..., Doamne-n clipa morții mele,
Regretele mi-or da binețe,
Cu toate căile de stele,
Ce le-am bătut spre bătrânețe.
Iar tinerețea-mi dulce floare,
Mijind în fund de galaxie,
Va pâlpâi ca o paloare,
Topindu-se în veșnicie.
De...
Poezie de Constantin Obadă despre oameniCând mori e-o trecere finală,
Pe care-o-ncepi din primăveri,
Când caști risipă-n nicăieri,
Apoi te amăgești c-o vară,
S-aduci făină în cămară,
S-o ai în toamna solitară,
Când regretând să plângi vioară.
Că prea devreme-a iernii...
Poezie de Constantin Obadă despre oameniE toamnă plină când m-aplec,
Cu vârfuri noi spre rădăcină,
O clipă-n ramuri mai petrec,
Apoi cobor către tulpină.
Acolo eu mă simt profund,
Ca universul fără margini,
De gerul cosmic când m-ascund,
În coaja ei ca-n mii de oameni!
Poezie de Constantin Obadă despre oameni
![N.[icolae] Georgescu](/imgupl/author/n-icolae-georgescu--xs-2541.jpg)
