Erau câmpii mănoase, și bine pe la noi,
E drept musteau în oameni speranțe de pitac,
Căci veșnice nevoi,stă-n praguri de sărac!
Dar cei ce i-au mânat departe de zurbavă,
Ideia de măcel o ridicau în slăvă,
Și-n timp ce moartea hâdă, izbea în cei mai mulți,
Ei plini de bogăție, râdeau deștepți și culți.