Mor cătând o pâine din zori până-n seară,
Foamea din orbite, scoate globii mari,
Prin stomacuri urlă hoarde de tătari.
Omenire surdă care iști rachete,
Cum lași tu să moară un popor sub soare?
Numai ce rămâne de la mari banchete,
Pot s-aduc-acolo multă alinare.
Ce-i dacă sunt negri? Nu sunt și ei oameni?
Plini de energie, de-o credință nouă,
Poate viitorul lor va fi asemeni,
Unor idealuri, clare ca o rouă.
Te întoarce dară, dulce omenie,
Spre umanitatea care te-a creat,
Du-n Biafra pâine, pace, bucurie,
Ca să ștergi rușinea, ce te-a degradat.