Deși mă simt în toate teafăr,
Deși bat drumul ca oricare,
Deșarta-mi lună vrea luceafăr,
Să iște dintr-un searbăd soare.
Mă mir de-această îndrăzneală,
Și nu știu ce strămoși să caut,
Căci toți sunt plini de chibzuială,
În grai,...
Poezie de Constantin Obadă despre strămoșiCe moale-i reavăna țărână,
Pe care acuma o sfărâm,
Poate cu Dacii dau chiar mâna,
Cu mine de pe alt tărâm.
În bulgări văd toată lucirea,
Atâtor ochi care-au plecat,
Cum urcă-n spice înorarea,
Cu fiecare semănat.
Poezie de Constantin Obadă despre strămoșiEu port, în suflet, o fântână,
Dintr-o eternă primăvară,
Conturul ei umbros adună,
Strămoșii, la un sfat de țară.
Eu port, în suflet, o fântână,
Dintr-o freatică poveste,
Cu stihurile de la stână,
Și tril de buciume, pe creste....
Poezie de Constantin Obadă despre strămoșiCe nuanțată e, țărâna,
Pe care, pașnic, o sfărâm,
Căldura ei, sărută mâna,
Cu huma unui alt tărâm.
Prin iarba, brazdelor întoarse,
Eu, văd strămoșii, după leat,
Cum trec tăria lor, din oase,
Prin mine-n grâul semănat.
Poezie de Constantin Obadă despre strămoșiDorm..., strămoși-n vise stranii,
Sub a păturilor veacuri,
Dorm..., alături și dușmanii,
Răvășiți, ca niște leacuri!
Lumea..., după ce nu-i lume,
S-oglindește-n vreo idee,
Din tulpina unor nume,
Lăstărind, să-nalțe zmee!...
Poezie de Constantin Obadă despre strămoșiDeși mă simt în toate teafăr,
Deși bat drumuri gânduri clare,
Deșarta-mi Lună vrea Luceafăr,
Să iște dintr-un searbăd soare.
Cutremurat de umilință,
Strămoșii cerc în lung de vreme,
Dar toți sunt plini de chibzuință,
În grai, și-n...
Poezie de Constantin Obadă despre strămoșiCe moale, neagră e țărâna,
Pe care-acuma o sfărâm,
Căldura ei uimește mâna,
Cu huma unui alt tărâm.
Eu văd în brazdă străluciri,
Strămoșii care-au tot plecat,
Cum urc-o cale invierii,
Cu fiecare semănat.
Poezie de Constantin Obadă despre strămoșiCe umedă și grasă e țărâna,
Pe care acuma o sfărâm,
Poate cu Dacii dau acuma mâna,
Plecați demult pe alt tărâm.
În bulgări văd toată lucirea,
Atâtor ochi care-au plecat,
Cum urcă-n spice înorarea,
Cu fiecare semănat.
Poezie de Constantin Obadă despre strămoșiCe grabă neagră e țărâna,
Pe care acuma o sfărâm,
Poate-acuma strâng în mână,
O lume dintr-un alt tărâm.
În bulgări văd toată lucirea,
Atâtor ochi care-au plecat,
Cum urcă-n spice înorarea,
Cu fiecare semănat.
Poezie de Constantin Obadă despre strămoșiSub pajiștea arată, ofteaz-un cimitir,
În care dorm strămoșii, eternul elixir.
În roua de pe brazde sunt lacrimi care-au curs,
Degajă arătura pe vechiul cimitir,
O ceață fumurie, cu iz de paraclis,
Ușoară, se destramă ca unda unui vis....
Poezie de Constantin Obadă despre strămoșiCe nuanțată e țărâna,
Pe care pașnic o sfărâm,
Căldura ei străbate mâna,
Cu huma unui alt tărâm.
Prin iarba brazdelor întoarse,
Eu văd strămoșii după leat,
Cum trec tăria lor din oase,
În grâul proaspăt semănat.
Poezie de Constantin Obadă despre strămoșiCe nuanțată e țărâna,
Pe care-acuma o sfărâm,
Căldura ei boiește mâna,
Cu huma unui alt tărâm.
Pe brazde date strălucirii,
Eu văd strămoși care-au plecat,
Cum cresc o cale învierii,
Cu spice verzi, cu grâu mișcat.
Poezie de Constantin Obadă despre strămoși
![N.[icolae] Georgescu](/imgupl/author/n-icolae-georgescu--xs-2541.jpg)
