Deși bat drumuri gânduri clare,
Deșarta-mi Lună vrea Luceafăr,
Să iște dintr-un searbăd soare.
Cutremurat de umilință,
Strămoșii cerc în lung de vreme,
Dar toți sunt plini de chibzuință,
În grai, și-n anateme.
Eu cred că nu-i decât orgoliu,
Teribil salt, fără prăjină,
Dorința care naște doliu,
Sperând iubiri din van să-i vină.