Aveam o muză

Poezie de Mihai Eminescu despre Muză, Singurătate, Orbi, Ochi, Haine, Fericire, Zâmbet, Măreție, Nebunie, Zi De Naștere

Aveam o muză

Aveam o muză, ea era frumoasă,
Cum numa-n vis o dată-n viaţa ta
Poţi ca să vezi icoana radioasă,
În strai de-argint a unui elf de nea!
Păr blond deschis, de aur şi mătasă,
Grumazii albi şi umeri coperea,
În strai de-argint strâns de-un colan auros
Strângea mijlocul ei cel mlădios!

Şi talia-i ca-n marmură săpată
Strălucea albă-n transparentul strai,
Sâni dulci şi albi ca neaua cea curată,
Rotunzi ca mere dintr-un pom de rai;
Abia se ţine haina cea bogată
Prinsă uşor cu un colan de pai,
Astfel adesea mă găsea veghind
Nori străbătea o umbră de argint.

Crinul luminei strălucea în mână
Reflectând dulce mândrul ei obraz,
Razele dulci loveau faţa-i senină,
Rotunzii umeri şi-albul ei grumaz;
Părul lucea ca auru-n lumină,
Straiul cădea de pe-umeri de atlaz,
Ochi mari albaştri-n gene lungi de aur
Şi fruntea-i albă-ntunecată-n laur!

O dată-n viaţa-i muritorul vede
În visul său un chip aşa d-ales!
Eu... fericit c-amantul blondei Lede,
Nebun de-amor, eu o vedeam ades.
Venea-n singurătatea mea [pe îndelete],
Rătăceam mâna-n păru-i blond şi des,
De pe-umeri haina-i luneca uşor ¬
Vedeai rotundul braţ pân' subsuori.

Părea c-aşteaptă de a fi cuprinsă,
De-a-şi simţi inima bătând cu dor,
Ca buza ei de-a mea să fie-atinsă,
Ca graiul ei să tremure uşor,
Să văd privirea veselă şi plânsă,
Să aud glasu-ntunecat de-amor
Şi la ureche dulce să-i repet
Cântul, ce-n gândul meu se mişcă-ncet.
O, îmi şopteste numa-n dulci cuvinte
Neînţelese, pline de-nţeles,
O, îmi surâzi cu gura ta fierbinte,
Tu, înger blând cu ochii plini d-eres,
Căci al tău zâmbet îmi aduce-aminte
C-un înger eşti ce fu din Cer trimes,
Ca să mângâi junia mea bogată
Cu-a ta zâmbire dulce şi curată.

S-apropia, în aer suspendată,
Şi braţul ei grumazu-mi cuprindea,
Priveam în sus la faţa-i luminată,
La gura-i mică care surâdea
¬Din ochi albaştri raza-ntunecată,
Plină de-amor- în ochiul meu cădea,
Talia ei subţire-n colan strâns
Tremura scump de braţul meu cuprinsă.

Ea a murit. - Am îngropat-o-n zare.
Sufletul ei de lume este plâns. ¬
Am sfărmat arfa - şi a mea cântare
S-a înăsprit, s-a adâncit - s-a stis.
Îmi plac a nopţii turburate oare,
Îmi place de dureri să fiu învins;
O, de-aş orbi; de-aş amuţi odată,
Că-n lume nu văd lumea căutată!

Eu nu văd munţii înecaţi de nouri,
De care gându-mi vultur s-acăţa;
N-aud a mării înmiite-ecouri,
Ce-n glasul meu măreţ s-amesteca;
În codri-antici n-aud muget de bouri,
Trezind zilele vechi în mintea mea,
Codrul din munţi, râul din vale-mi tace -
De ce nu pot în praf a mă preface !
Data scrierii: 1871-1872
Poezie de Mihai Eminescu despre muză, singurătate, orbi, ochi, haine, fericire, zâmbet, măreție, nebunie, zi de naștere.
Rate this writing:
Generează un alt cod=  

Mihai Eminescu (1850-1889) Cel mai mare poet roman si unul din marii poeti universali

S-a născut pe: 15 jan 1850.
S-a stins din viaţa în data de 15 jun 1889, la vârsta de 39 ani.