Poete, dăscălind cuvinte,
Nu-i ocoli, pe cei plecați,
Din vremi, aducerii aminte!
Când trec uitate, vechi povești,
Și bunul simț, iese din fire,
Menirea ta e să ivești,
Un cântec..., de tămăduire!
De-or plânge mame-ndoliate,
Năravul unor scumpe-odoare,
Nu te-ntrista, ți-or da dreptate,
Plângând, la fel de iubitoare!
Când țara ta, o tot străbați,
Vremea, drăgostește-n cale,
Nu fi, din cei, ce nu-s chemați,
Ci-nrourează-i..., ideale!
Iar când visate căi străbați,
De s-ogoiesc apoi destine,
Din țara doinii, din Carpați,
Vibrează, vieții de mai bine!
Arcaș viteaz, poet din fire,
Statornic dorului să știe,
Tu, scaperi țării din iubire,
Aprinse nopți de poezie!
Când țara ta, o tot străbați,
Poete, dăscălind cuvinte,
Nu-i ocoli, pe cei plecați,
Din vremi, aducerii aminte!