Dar port în el regrete fără leac,
Că mi-am pierdut comoara tinereții,
Într-un trecut despotic, amarnic și sărac.
Eu primul scâncet l-am rostit în lume,
Pe-o margine de lan, la prașila dintâi,
Un popă gras mi-a dres un nume,
Și sporul sărăciei, mi-l puse căpătâi.
De mic am tres din greu cu ziua la chiaburi,
Pân' m-au trimis jandarmii, să merg la cătănie,
Dar m-am întors în țară c-o trupă de panduri,
Ca să zidim viața, pe-o nouă temelie.