Când trebuia, să zbor spre lună!
Adio..., tinereții drum!
Adio! Morții se răzbună!
Din tot ce-a fost, doar gândul clar,
Străbate, umbra stăvezie,
Ca noaptea, luminosul far,
O navă..., care întârzie!
În porturi, nimeni n-o mai lasă,
Să ancoreze..., solitară,
Căci nu mai e, acea crăiasă,
Pe care, tineri..., o visară!
Simțirea îi ascunde stripa,
Printre fiorduri, indecise,
Dar, cât o ține încă, clipa,
De omenie..., toarce vise!