Spoiește plaiuri,solitare,
Tot astfel, vraja din iubiri,
Spoiește soarta lumii clare!
Din prag de veac am tot sporit,
Lumini mileniului ce vine,
Dar, câți martiri au înflorit,
Pădurea morții, nu știm bine!
Și câți schilozi,câți muribunzi,
N-au dus, cu foamea, trai în lume?
Ca izbăvirilor fecunzi,
Abia acum să-i știm pe nume?
Și parcă văd, urmașii vremii,
Cum revoltați, de-o nedreptate,
Vlăstare vii, dau anatemeii,
Iar celor morți, celebritate!
Dar, când roiesc prisaca minții,
Cum se roiesc din vremi popoare,
Presimt cum rana suferinții,
Nici din iubire leac nu are!