Te implorăm!

Te implorăm!

Te implorăm, maică Natură,
Să-nfrâni tu forfota din lavă,
Să legi năpasta, c-o centură,
Să simtă lumea că ni-i sclavă!

Nu răsturna, oceanul vremii,
Ca să pierim, în vreo stihie!
o..., nu ne da iar anatemii,
Cum ne-ai mai dat din veșnicie!

Noi, zdrențuitu-ți-am cununa,
Mănați de-a râvnei înălțare!
Dar, îndrăgindu-te cu Luna,
Sperăm, că uiți, nefasta stare!

Dacă purtăm în noi o vină,
E că ne-ai altoit gândirii,
De-am învățat, cum c-o lumină,
Să-ți smulgem taine-ascunse firii!

De vrei să-ntorci, a lumii soartă,
Te-nneci și tu-n oceanul firii,
Căci pentru morți, nu-i nici o poartă,
Când vremea, dă în pârg iubirii!

Natură maică, tu scânteie,
Ce scaperi lumii, ca să vază,
Alungă șerpii de femeie,
Când taina ta, se-ntruchipează!