Clipelor care s-au dus,
Împletindu-se cu firea,
Celor care urcă-n sus,
Tot voind dreptate țării,
Îndeobște mai greșesc,
Dar la fel ca valul mării,
Mă retrag să mă-ntregesc.
Amintiri îmi plâng de voie,
Ele știu că mi-a trecut,
Dar ca legendarul Noe,
Ele-mi poartă vieții scut.
Căci eroul din vechime,
Care urcă piatra-n pisc,
Nu-s pedeapsa unei crime,
Ci sunt nor în veci ce isc.