Sfioși în fum de lumânare,
Ce-i pentru soare-o biată eră,
Pierdută-n sinea-i efemeră?
Ce-i pentru lună un mileniu,
Când n-are suferinți nici geniu?
Ce-i pentru stele-o licărire,
Când licărul e nemurire?
Ce-i pentru râu un val de apă,
Când mări izvoarele-i adapă?
Ce-i pentru oameni veșnicia?
Decât un joc cu ironia.
Un spirit nou de aventură,
Spoit romantic cu măsură,
Când între poli de lumânare,
Ne stingem unică visare?