Spre veșnic țărmuri rotitoare,
Cum o poiană de narcise,
Ne-ncântă ochii a mirare.
Din sticla lor reflectă luna,
Dorinți țesute cu milenii,
Dezvăluind acum minciuna,
Care-a vrăjit toți pământenii.
Amarul tainelor terestre,
Când lunecă în parcuri seara,
Mai cată-n ochi blânzi ferestre,
Să reaprindă lunii para.