Gând fără însemnătate

Gând fără însemnătate

am spus atunci: înalţă-te
luminează-te de gândul ploii
desfă-te în segmente de răsărit
încolţeşte în inima pământului
colorează mările
ascultă păsările, imaginează cerul
înfrăţeşte pietrele
dă formă de albastru templelor
descoperă înţelesul porţii
ia-ţi tovarăşi de drum statuile
cheamă legendele
desfă noduri, sfinţeşte chivoturi
umple potire, închină-te la morminte
preţuieşte înţelepciunea
nu ucide, nu urî, nu nedreptăţi
creează, înalţă, iubeşte, înţelege
clar îmi părea dintr-o dată ochiul
pasul nu mai şovăia
conturul era perceptibil
şi ştiam, ardeau lumânări în cer
sau poate doar la o masă
cineva își țesea nesomnul
undeva se aşterneau liniștit iernile
peste pietre
ca un cânt tăcut
prevestind perfecţiunea formei
din strigăte şi tăceri
esenţă – măiastra
devine zboru-i