Cum cată fumuri de tămâie,
Figuri pe ziduri obosite,
Din veacuri triste ne mângâie.
Icoane supte de credința,
Atâtor buze, tremurate,
Adânc ne tulbură ființa,
Cu cântece îndurerate,
Când văd altare rătăcite,
Cum plâng la sfintele madone,
Ca-n visul lor cu ierbi tocite,
Să încolțească anemone.
Atunci cred că-n toate cele,
Exist-o tainică legare,
Că noaptea leagă mii de stele,
Ca zorii lumii sfântul soare!