De scârțâitul ei prelung,
De vorbe care dau românii,
Când revederile s-ajung!
Mi-i dor de târgul care încă,
Mai poartă dranițe de brad,
De cântăreți slujind în luncă,
De ape bulbucate-n vad!
Mi-i dor de basme inventate,
De graiul bunilor pe rând,
Când mă visam sărind palate,
Ori mă luptam cu zmei în gând!
Mi-i dor de lumea noastră care,
Cu valul crudei întâmplări,
Trezea duioasă-n fiecare,
Speranța marii înălțări.