Cu setea minții se ogoaie,
Unde-i pământul mai arid,
El sună dor și-ncântă ploaie.
Deochii iscusirii cresc,
Păduri în stepa lumii,
Cu vânturi dulci ușor prășesc,
Ogoare țipătoare vremii.
Eu trag arcușul mai pregnant,
Pe dorul minții vaste strune,
Când trec deșertul dezolant,
Pădurii sfinte, neminune!