Cum cată fumuri de tămâie,
Figuri pe ziduri obosite,
Din veacuri triste te mângâie.
Icoane supte de credința,
Atâtor buze, tremurate,
Adânc îți tulbură ființa,
Cu alte mai îndurerate,
Când vezi altare rătăcite,
Cum plâng tăcutelor Madone,
Ca-n visul lor cu ierbi tocite,
Să le-ncolțească anemone.
Atunci crezi că-n toate cele,
Exist-o tainică legare,
Că nopți se leagă-n mii de stele,
Și zorii lumi-n sfântul soare?