Răsare gânditoare pe făget,
Când blândă, adormitoarea „noapte bună”,
În geamuri, lămpile, le stinge-ncet.
Când peste sat, adânca liniște coboară,
Și vântul nu mai bate-n crânguri,
Când la vreo casă, o vioară,
Oprește-ntârziații de pe drumuri.
Atunci, răsai sub nucul din grădină,
În cămășuța ta ca spuma mării,
Și-mbrățișați sub vraja de lumină,
Împătimiți sorbim din taina-nfiorării.